Apărută în România în aproximativ ultimii zece ani prin intermediul unor edituri ortodoxe mai mari sau mai mici și cu sprijinul ierarhilor și profesorilor universitari de teologie ortodoxă, ortodoxia americanizată a ajuns astăzi în România un model de succes și un vis împlinit. Nu mă refer la ortodoxia din Statele Unite în ansamblul ei, unde există încă o teologie ortodoxă vie și mărturisitoare, ci la ortodoxia americanizată care nu există doar în America, ci pretutindeni în țările ortodoxe, unde a fost importată odată cu traducerea masivă a lucrărilor ortodoxe de limbă engleză.
Nu cred însă că această ortodoxie americanizată a pătruns în țările ortodoxe fără acordul tacit al ierarhilor, strecurîndu-se discret și neobservată odată cu numeroasele traduceri apărute între timp, Impresia mea este că, cel puțin în România, s-a urmărit această americanizare a ortodoxiei din două motive: pe de o parte, pentru a satisface nevoile sufletești ale generațiilor de români americanizați deja prin globalizare și care se simt înstrăinați de ortodoxia tradițională. Pe de altă parte, ortodoxia a fost americanizată pentru a asigura în continuare americanizarea „duhovnicească” a tinerilor crescuți în credința ortodoxă. Acesta a fost răspunsul ierarhiei ortodoxe la provocările globalizării: mijlocirea întîlnirii dintre ortodocșii izolați de lumea globalizată și globalizații izolați de ortodoxie. Locul acestei întîlniri este ortodoxia americanizată. Oriunde s-ar afla BOR în discuțiile actuale privitoare la ecumenism, această americanizare a ortodoxiei este cu atît mai gravă cu cît a trecut neobservată, deși a reușit să altereze mult mai profund conștiința ortodoxă decît eventualele aprecieri favorabile și recunoașterea reciprocă dintre bisericile „surori”.
Americanizarea ortodoxiei a constat în adaptarea spiritualității ortodoxe
la așteptările unor generații care doresc soluții rapide și practice, simple și
eficiente. Odată cu americanizarea ei, ortodoxia a intrat pe piața globală
a spiritualității respectînd criteriile de calitate impuse de piață: ambalaj
promițător, conținut accesibil și neapărat prietenos, atmosferă luminoasă
creată și întreținută discret de specialiști în comunicare și PR. Ortodoxia americanizată este, mai presus de orice, funcțională și chiar dacă ar refuza să perceapă un emoji ca pe o icoană, în
schimb s-ar putea raporta la icoană ca la un emoji sfînt. Ortodoxia
americanizată vinde, prinde la public pentru că și-a diversificat oferta, reușind
să ofere nu doar produse de fast-food spiritual cu de toate, ci și preparate inedite,
precum tocătura de Pateric învelită în foile subțiri ale diversității și
toleranței sau o apologetică suculentă tăvălită prin panada compusă din capitalism, antimarxism și valori europene.
Ortodoxia americanizată acționează atît pentru a-l consola pe om pentru conștiința pierderii locului propriu, cît și pentru a-l desprinde pe om de condiția locului propriu. Ortodoxia americanizată este instrumentul prin care omul este făcut să funcționeze în condițiile înstrăinării sufletești. Nu secularizarea, ci ortodoxia americanizată îl aduce pe credinciosul ortodox în neașezarea tipic americană, făcînd din starea lui de neașezare o virtute și din plecarea lui de acasă o zi a recunoștinței.