Cînd vorbesc despre salvarea creștinismului și civilizației europene, conservatorii și ortodocșii euro-atlantiști din România par inspirați mai degrabă de Soros și alți umaniști de diferite orientări decît de realismul tradiției creștine care ne arată că spiritul european actual este antihristic atît în esență, cît și în manifestările lui imediate. Spre deosebire de intelectualii creștini români, Soljenițîn observa într-un interviu din 2001:
„Încă din vremea Cortinei de Fier cele mai găunoase lucruri ajungeau pînă în Rusia: îmbrăcăminte stridentă, rock and roll, droguri, cultura pop – totul ieftin, cele mai triviale lucruri posibile. După prăbușirea Cortinei de Fier, situația a devenit și mai complicată. Nu a venit doar gunoiul. Au apărut multe influențe occidentale, calități diferite, categorii diferite de lucruri și nu aș spune că toate au fost negative. Dar compatrioții mei au primit totul cu sufletul deschis, totul! Am crezut că va începe o perioadă de fericire universală. Gorbaciov, de exemplu, și apoi Elțîn ne-au retras trupele din Europa fără nici o condiție. Citesc acum o carte de memorii despre cum Gorbaciov i-a spus Occidentului: «Sigur nu veți extinde NATO spre est?» Și ei au răspuns: «Oh, nu, nu, nu.» Lui Gorbaciov nu i-a trecut niciodată prin minte să obțină un document scris care garantează acest lucru. El a crezut doar în cuvîntul lor și asta a fost tot. Așa am întîmpinat noi Occidentul. Așa au început lucrurile, în acel spirit. Apoi am devenit extraordinar de dezamăgiți cînd am început să înțelegem aroganța, politicile reale ale puterilor occidentale.” (David Remnick, “Deep In the Woods: Solzhenitsyn, a new book, and the new Russia”, The New Yorker, August 6, 2001, https://www.newyorker.com/magazine/2001/08/06/deep-in-the-woods).
Soljenițîn era mai îngrijorat de valorile Vestului decît de lipsa lor, de subcultura de consum. Pentru că lipsa de scrupule nu apare doar prin desprinderea de valori, ci și prin cultivarea unor valori deformate prin redefinire. Tocmai aceste valori reinventate, sacre pentru ortodoxia euro-atlantistă, au distrus civilizația occidentală, „salvînd” creștinismul prin transformarea esenței lui.
În aprilie 2006, Soljenițîn era acuzat de Vest că atacă NATO, făcînd jocul imperialismului naționalist slavofil. Joseph Pearce explică:
„Comentariile controversate au venit într-un interviu cu Vitali Tretiakov, redactor-șef al Moskovskiye Novosti (Știrile Moscovei), în care Tretiakov a combinat politica globală într-un cadru simplist în care «civilizația creștină» este văzută ca fiind întruchipată în «Uniunea Americii de Nord», Uniunea Europeană și «Uniunea Est-Europeană (Rusă)». Întrebarea lui Tretiakov merită citată integral pentru a clarifica rațiunea din spatele cuvintelor de respingere ale lui Soljenițîn: «Eu, unul, cred că dacă aceste trei puteri principale ale civilizației euro-atlantice (creștine) – în special, Uniunea Nord-Americană, Uniunea Vest Europeană (Occidentul) și Uniunea Est-Europeană (Rusia) – nu formează o alianță strategică (cu organisme supra-statale), civilizația noastră va dispărea mai devreme sau mai tîrziu. Unde credeți că se află salvarea civilizației euro-atlantice?»
În permanență un gînditor clar și incisiv, Soljenițîn a răspuns: «Din păcate, procesul politic global nu se mișcă în direcția pe care tocmai ați conturat-o» și că acceptarea de către Rusia a «alianței euro-atlantice . . . ar avea ca rezultat nu extinderea, ci declinul civilizației creștine». Cu alte cuvinte, Soljenițîn a văzut politica externă a SUA și politica externă a Uniunii Europene puse în slujba secularismului global. Departe de a reprezenta conservarea sau consolidarea civilizației creștine, ordinea mondială preconizată de globalismul corporatist și de agențiile sale politice ar anunța dispariția creștinătății. În acest context trebuie înțeles atacul lui Soljenițîn asupra NATO, context care a plasat cuvintele sale în deplină armonie cu critica secularismului liberal pe care o susținuse întotdeauna de la discursul său la fel de controversat de la Harvard, cu aproape treizeci de ani înainte. Încă o dată, cuvintele lui au fost greșit înțelese sau denaturate de către mass-media în așa fel încît adevărata lor semnificație a fost îngropată sub dărîmăturile neolimbii orwelliene.”
(Joseph Pearce, Solzhenitsyn: A Soul in Exile, Ignatius Press, 2011, p. 362-363, traducerea citatelor de Gh. Fedorovici)