„Cinci sute de ani au suspinat Balcanii Dreptslăvitori în robie, și n’au deznădăjduit. Când, sloboziți fiind, și-au șters ochii tulburați de lacrimi și au căutat către Răsărit și către Apus, au văzut deznădejde în amândouă părțile: în Răsărit liniște deznădăjduită, iar în Apus neliniște deznădăjduită. Omul sănătos s’a găsit între doi bolnavi. Se vor molipsi, oare, Balcanii de la unul sau de la celălalt deznădăjduit? Sau se vor scula să dea leacuri și să slujească amândurora pe patul suferințelor lor? Acest lucru este ca o ghicitoare înaintea lor, acesta este sfinxul lor. Iar noi, să ne rugăm lui Hristos Dumnezeu pentru Balcani, ca să se înalțe mai presus de deznădăjduita liniște a Răsăritului și de deznădăjduita neliniște a Apusului, mai presus de filosofia drăcească a Răsăritului și de știința drăcească a Apusului. Acum, și de acum, și în vecii vecilor să fie mai presus de Răsărit și de Apus. Amin.”
(Sf. Nicolae Velimirovici, Mai presus de Răsărit și de Apus, Predania, 2008, Cugetarea a VI-a, p. 32-33, http://prietenii-predania.ro/prod_pdf/_velimirovici-mai-presus-de-rasarit-si-de-apus.pdf)