Cînd plouă, omul de la oraș se întreabă dacă nu cumva ar trebui să-și amîne ieșirea din casă, iar dacă trebuie neapărat să iasă, singura lui neliniște este provocată de o umbrelă defectă sau, eventual, de o încălțăminte uzată ori nepotrivită pentru vreme rea.
Cînd plouă, țăranul se bucură de roadele strînse și se frămîntă dacă o parte din cele care trebuiau aduse acasă au rămas în cîmp. Mînă calul mai iute sau, ajuns acasă, își privește cu prețuire consătenii grăbiți spre gopodăria lor. Ascultă împăcat sunetele familiare care vin dinspre grajd și-și mai face de lucru prin șură.
Privirea orășeanului este un culoar între casă și destinația lui din oraș. Privirea țăranului are cuprinderea orizontului și se înalță recunoscătoare spre cer, indiferent de anotimp, de vreme sau de ceas.