De cîtă afecțiune e nevoie? Trebuie să adăugăm sau, dimpotrivă, să mai reducem din afecțiunea față de cei apropiați? Să-i sărutăm doar cînd dorm sau tot timpul?
Soluția la lipsa
iubirii nu este mai multă iubire și cu atît mai puțin o iubire rațională,
echilibrată. Soluția la lipsa iubirii este iubirea adevărată, așa cum soluția
la problema împărtășirii nu este împărtășirea deasă sau rară, împărtășirea
vrednicilor sau nevrednicilor, ci împărtășirea (mai) cu adevărat. Problema nu este cîtă iubire, ci care iubire.
Cînd ne împărtășim cu adevărat? Cînd iubim cu adevărat? În cap. 13 din 1 Corinteni Sf. Ap. Pavel arată că iubirea creștină nu este centrată pe sine și cu toate că „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă”, dragostea „nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.” Nu este nici tolerantă, nici intolerantă. Și cu siguranță nu este nici oarbă, nici dilematică. Nu ne face oameni mai buni, ci ne face oameni adevărați. Nu pentru că ne descoperă esența noastră divină, cum crede secta Martorilor lui Pleșu alcătuită din ortodocșii educați, ci pentru că ne unește cu Dumnezeu.