Se droghează pentru că nu găsește o alternativă la substanța insuportabilă oferită de lumea modernă. Această substanță insuportabilă se numește monotonia universală.
Modernitatea nu a denunțat creștinismul ca opiu sau superstiție pentru că voia să-i ofere omului realitatea în sine, ci pentru că voia să-i ofere propriul ei drog sub forma utopiei progresului nelimitat. Pentru ca oamenii să creadă în absurditatea proiectului modern, trebuiau terorizați mai întîi de spectrul monotoniei universale. Ideea unui ciclu închis al unei mișcări unice a fost atît de teribilă, încît oamenii au preferat să creadă în orice absurditate doar pentru a putea uita de absurdul absolut al reluării infinite a aceluiași scenariu.
Întreaga modernitate este întemeiată pe o minciună care ascunde o altă minciună. Cultura modernă este o cultură a minciunii, al cărei faliment este dezvăluit de fiecare dependent de droguri. Creștinii înșiși au devenit dependenți de drogurile acestei lumi, de promisiunilor lor utopice de realizare a unei lumi perfecte, astfel încît șansele ca cineva să conteste monotonia universală în numele adevărului creștin sunt tot mai reduse de la o zi la alta.