„Dumnezeu nu ne-a pus în această lume pentru a avea succes, ci pentru a fi credincioși”, o citează Peter Kreeft pe Maica Tereza în încheierea discursului de absolvire susținut vara aceasta la Universitatea Franciscană din Steubenville (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/07/peter-kreeft-zece-minciuni-ale-culturii.html). Iar credința este pusă la încercare atît de succes, cît și de insucces, de păcate și de virtuți, de văzute și de nevăzute. Credința ne descoperă drumul, iar drumul ne descoperă credința punînd-o la încercare.
Drumul fizic este un simbol al drumului interior. Dar spre deosebire de călătoria exterioară, mergem pe dinăuntru chiar și atunci cînd nu ne mișcăm trupește. De fapt, din perspectivă duhovnicească, mergem cu adevărat mai ales atunci cînd ne liniștim.
Sensul oricărei călătorii este de a ne readuce pe drum, iar o călătorie ratată din perspectiva planurilor inițiale ne poate ajuta mai devreme sau mai tîrziu să descoperim calea pe care am ignorat-o. Ne poate ajuta să vedem că ne îndepărtăm de acasă cu fiecare nouă destinație interesantă, plăcută, relaxantă.
Deși nu ezităm să ne afirmăm credința, ne temem să fie pusă la încercare. Suntem pregătiți să ne afirmăm credința, dar mai puțin să o demonstrăm. Știm că ceea ce-i lipsește credinței noastre este lucrul cel mai mic, dar care crește cel mai mare, grăuntele de muștar cu care Hristos aseamănă împărăția lui Dumnezeu. Ceea ce-i lipsește credinței noastre este tocmai ceea ce stă gata să o facă să crească. Credem în Dumnezeu ca obiect al credinței noastre, dar nu credem în Dumnezeu ca loc din care credem, în care suntem.
Dumnezeu așteaptă de la noi credința noastră pentru a ne dărui credința Lui. Credința Lui ne încearcă și caută credința noastră și doar credința Lui rezistă încercării. Credința noastră rezistă doar ca subiect de conversație; nu doar că nu rezistă încercărilor călătoriei trupești, dar este incapabilă să descopere intrarea spre calea lăuntrică pentru a păși în Dumnezeu.
Nu mergem doar către Dumnezeu, ci mai ales în Dumnezeu. Din acest motiv, călătorim spre Dumnezeu în timp ce suntem deja în El. Nu l-am putea urma pe Hristos dacă nu am fi în El prin credința în El și prin împlinirea poruncilor Lui.
Îl urmăm pe Hristos către Tatăl. Dar pentru că Fiul și Tatăl sunt una, Hristos nu doar ne conduce la Tatăl, ci ne aduce în El Tatălui prin Duhul Sfînt.
În Hristos am ajuns deja, dar continuăm să mergem pentru că locul – calea – ne poartă: Hristos este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Și pentru că locul este nesfîrșit, înaintăm veșnic.