Partea cea mai proastă în coruperea celor chemați să aibă grijă de adevărul omului este că ei se îngrijesc de acest adevăr în continuare, în ciuda orbirii și rătăcirii lor. Întrucît corupția sufletească le permite să recunoască adevărul doar pentru a-l corupe, lucrarea lor produce o pustiire a omului și a locului său. Țara omului îngrijit de îngrijitori corupți își pierde darurile, devenind un pămînt pustiu și o gheenă, o groapă de gunoi, un depozit de minciuni corespunzător depozitului de deșeuri (inclusiv radioactive) în care locul omului s-a transformat la suprafața realității, în timp ce sufletul omului îngrijit de îngrijitorii corupți se corupe la rîndul lui, devenind un rezervor al răului.