Se spune despre soldatul rus că este ușor să-l ucizi, dar este imposibil să-l faci să rămînă în pămînt. În pămînt, adică în cultura tradițională, singura care poate apăra locul și locuitorul. Tocmai pentru că viitorul unei țări este asigurat de trecut, adevărata luptă se duce de fiecare dată în jurul trecutului. Odată ce cultura tradițională a unui popor este distrusă, poporul respectiv își pierde sufletul, iar din indivizii care-l formau se poate face orice. Nimeni nu se mai întoarce dintr-un pămînt abandonat sau redefinit, dar nici nu mai trebuie ucis cineva. Sunt deja morți cu toții.
Această distrugere a culturii tradiționale a fost realizată în România cu sprijinul celor care pretindeau că o apără în timp ce susțineau un suflet fără trup („preocuparea noastră trebuie să fie nu atât menținerea în viață a unor forme, acolo unde ele nu mai sunt viabile, cât mai ales identificarea şi cultivarea valorilor care au generat formele respective. Formele sunt efemere, valorile eterne.” (PS Sofian Brașoveanul, „Pledoarie pentru un sat spiritual”, Deisis, nr. 27/2019, https://www.cbrom.de/index.php/slujitori/ps-sofian-brasoveanul/articole/1077-ps-sofian-brasoveanul-pledoarie-pentru-un-sat-spiritual) și un creștinism ortodox strict eshatologic, desprins de realizarea lui în istorie și societate („Conceptul de familie poate fi confiscat și făcut țăndări. Dar nu se va putea confisca și înțelesul cel mai profund, născut din binecuvântarea lui Dumnezeu încă din zorii creației. Esențialmente, nu se va pierde nimic, în pofida unor tragice consecințe în plan social. Doar că se vor separa și mai mult apele. Ceea ce este autentic va rezista, însă, căci va continua să trăiască în Hristos Domnul.” Pr. Constantin Sturzu, „Familia azi. Despre un furt de identitate”, Candela Moldovei, mai-iunie 2018, an XXVI, nr. 5-6, p. 3, https://teologiesiviata.ro/sites/default/files/fisiere/2020/03/interior%20CM%205-6.pdf) și mai ales prin efortul intelectualilor ortodocși din România care, cu ajutorul ierarhiei ortodoxe, au reușit să deturneze misiunea Bisericii de transformare a lumii și orientare a istoriei spre Împărăția lui Dumnezeu, însărcinînd-o în schimb cu noua misiune de apărare a unei culturi umaniste, antihristică în esența ei, și de recreare a lumii prin redefinirea ei.
Tocmai de aceea, pentru că ortodocșii umaniști înțeleg puterea unei lumi tradiționale, denunță ca pe o amenințare la adresa creștinismului (umanist) orice afirmare a unei astfel de lumi, precum în cazul „lumii ruse”. Mă tem că amenințarea nu este reală: asemenea oricărei alte lumi creștine tradiționale, lumea rusă (în sensul ei creștin ortodox, nu în cel politic, care nu a însemnat decît o încercare de manipulare a înțelegerii ortodoxe a lumii și a istoriei) nu mai există, iar actualii lideri politici și ortodocși din Rusia nu mi se par nici cu adevărat interesați de recuperarea ei și nici capabili de o asemenea întreprindere. Toate lumile realizate istoric din fostele țări ortodoxe au fost înlocuite cu o lume globală întemeiată pe valori desprinse de tradiția ortodoxă exact de liderii ortodocși care se declarau devotați tradiției.
H.-R. Patapievici considera că părintele Dumitru Stăniloae „a fost un preot erudit, capabil să repete bine predania, dar un teolog creator, după opinia mea, nu a fost” (H.-R. Patapievici, „A fi ortodox” în Politice, Humanitas, 2002, p. 236). După 1990, însă, ortodoxia românească a căzut în mîinile îndemînatice ale teologilor creatori, participînd astfel ea însăși la crearea unei lumi noi.
Mîinile pătate de sînge pot fi spălate prin mila lui Dumnezeu și doar în urma unei mari pocăințe și a unei aspre nevoințe. Dar cum vor putea fi spălate mîinile pătate de suflet, mîinile gnostice din BOR care ne-au condamnat sufletul la rătăcire lipsindu-l de trup, de loc și de timp?