În spiritualitățile necreștine, vederea spirituală se dezvoltă prin atenția lăuntrică, prin concentrare, meditare, contemplație. În spiritualitatea creștină, atenția este așteptare și ascultare. Dar această așteptare și ascultare nu reprezintă o încordare prin care sufletul ar încerca să surprindă cel mai ușor semn al prezenței lui Hristos, ci reprezintă bucuria sufletului de a recunoaște prezența lui Hristos.
Atenția creștină nu supune observației cîmpul vizual, orizontul percepției, ci se supune ea prezenței lui Hristos. Creștinul nu supraveghează, ci priveghează.
Spiritul creștin de observație se dezvoltă prin ascultare. Creștinul vede pe măsură ce este atent și este atent pe măsură ce ascultă de chemarea lui Hristos. Vederea creștină vede atît cît ascultă.