În timpurile noastre, noțiunea de om artificial ne face să ne gîndim la omul-mașină, la umanitatea îmbunătățită ori sporită prin intermediul mașinii. Însă orice om este artificial în măsura în care este de-naturat. Omul este de-naturat prin păcat și redevine natural, adică își redobîndește natura, doar în Hristos. Omul singur nu-și poate vindeca natura: pentru a ieși din starea sa căzută, are nevoie fie de natura sa restaurată în Hristos, fie de o altă natură, o natură mai puternică. Singurele alternative la natura umană mîntuită în Hristos sunt cea a omului-mașină, realizat prin biotehnologie, și cea a omului-demon, realizat prin spiritualitatea neo-gnostică.
Neîncrederea sau teama pe care progresul tehnologic și ambițiile transumaniste le inspiră creștinilor sunt justificate teologic. Ultimele decenii ne-au demonstrat că mașina poate anula umanitatea omului într-o măsură mai mare decît păcatul. Totuși, chiar dacă presupunem că individul selectat și proiectat prin bioinginerie și condiționat prin tehnici de manipulare mentală ar fi capabil de un comportament etic corect, el rămîne păcătos din perspectivă creștină prin indiferența față de Dumnezeu chiar dacă nu s-ar face vinovat de nici un fel de transgresiuni față de alți indivizi. În măsura în care omul-mașină reprezintă un ideal al desăvîrșirii umanului, el este o formă de realizare a păcatului originar prin care omului i se oferea posibilitatea de a fi ca Dumnezeu.
Din păcate, creștinii nu doar că nu resping spiritualitatea neo-gnostică, dar nu sunt pregătiți să o recunoască nici măcar atunci cînd le vorbește explicit despre divinitatea omului și eliberarea lui de iluzia realității materiale. Aceasta se întîmplă în primul rînd pentru că nu suntem conștienți de omul artificial din noi, care de-abia așteaptă momentul eliberării de o natură umană inferioară prin înclinația spre păcatul trupesc și vulnerabilă prin exercițiul libertății.