Alexa este un asistent virtual oferit de Amazon, care preia o parte dintre sarcinile de administrare a acelor locuințe mai inteligente decît proprietarii lor. În plus, Alexa îți oferă iluzia unui interlocutor, răspunzînd la diverse întrebări și oferind o formă de relaxare care l-ar îmbolnăvi pe orice om normal la cap.
În 2018, părinții lui Joe, un bebeluș de un an din Anglia, au declarat că primul cuvînt spus de copilul lor a fost Alexa (https://www.businessinsider.com/baby-says-alexa-as-first-word-report-2018-6). Gînguritului care a urmat rostirii numelui, Alexa i-a răspuns: „Sorry, I didn’t get that”. Amazon a valorificat vestea, confirmată de numeroase alte cazuri de părinți care au filmat interacțiunea propriilor copii cu Alexa, astfel încît a oferit o versiune adaptată pentru copii. Este puțin probabil ca părinții care răsuflă ușurați la gîndul că Alexa i-a scăpat de tortura nesfîrșitelor întrebări din categoria „de ce?” să-și pună problema riscului ca, prin dialogul cu cei mici, Alexa să le seteze gîndirea în acord cu programele sociale în derulare. După cum au recunoscut chiar părinții micuțului Joe, „li s-a părut amuzant și chiar și-au încurajat copilul să vorbească cu Alexa. A spus Alexa înainte de a spune mama sau tata” (https://nypost.com/2018/06/04/this-babys-first-word-was-alexa/). Într-o fotografie, tatăl băiețelului apare cu părul vopsit mov (https://www.dailymail.co.uk/news/article-5803039/Mothers-shock-baby-sons-word-Alexa-Amazons-personal-assistant.html). Probabil că orice lucru nenatural este amuzant, iar movul este o culoare de păr destul de suprinzătoare, deci este bun.
Cînd Hristos ne spune că sufletul nostru prețuiește mai mult decît lumea întreagă (Matei 16, 24-26) nu vorbește despre prețul sufletului, ci despre valoarea lui. Cel care a fost vîndut pentru 30 de arginți ne spune că sufletul nostru este de neprețuit; nu poate fi vîndut sau cumpărat, dar poate fi pierdut: „cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.” (Matei 16, 25). Lepădarea de noi înșine, pe care ne-o cere Hristos cu cîteva versete mai devreme, înseamnă și lepădarea de falsul preț pe care ni-l atribuim sau îl acceptăm din partea lumii. Din păcate, nu doar lumea din afara Bisericii ne propune un preț: prin unii lideri creștini dispuși să negocieze, lumea ne urmărește și în Biserică.
În ordinea acestei lumi, totul are un preț, iar valoarea lucrurilor este confundată cu prețul lor. Cum remarcă un personaj dintr-o piesă de Oscar Wilde, un cinic este cineva care cunoaște prețul tuturor lucrurilor și valoarea nici unui lucru. Dacă este așa, atunci lumea este cinică în natura ei, iar capitalismul a valorificat acest cinism, determinînd nu prețul din valoarea lucrurilor, ci valoarea lucrurilor din prețul lor. S-a văzut acest lucru cel mai limpede în reclama Emag la libertate interpretată de un personaj, Mihai Șora, a cărui întreagă viață este cuprinsă în acolada determinată de două încercări diferite de prețuire a libertății: comunismul și capitalismul.
MAID este acronimul de la „medical assistance in dying”. După cum explică Declan Leary într-un articol recent (https://www.theamericanconservative.com/the-collapse-of-consent-in-canada/), formula nu este decît un eufemism birocratic pentru programul de eutanasiere inițiat de guvernul canadian. Numeroși canadieni așteaptă zilele acestea să fie „asistați” de MAID. Printre ei se află un bărbat, Amir Farsoud, cu probleme grave la coloana vertebrală. Farsoud nu ar vrea să fie ajutat să treacă în neființă, dar nu mai are bani, iar bugetul care i-a fost alocat de spital pur și simplu nu-i permite să rămînă în viață. Alți pacienți, precum Roger Foley au fost intimidați de personalul medical pentru a-și da acordul în vederea eutanasierii.
Alan Nichols este un alt caz reprezentativ pentru adevărata gîndire a medicilor care ne vorbesc despre calitatea vieții în vederea scurtării ei. Nichols a fost internat inițial pentru că avea intenții sinucigașe; ulterior, i s-a recomandat să intre în programul MAID întrucît avea deficiențe de auz. Deși conform familiei, Nichols nu avea discernămînt în momentul în care i-a fost cerut acordul, el a fost eutanasiat fără rezerve. Unui veteran canadian cu sindrom post-traumatic (PTSD) și afectat de o leziune cerebrală, consilierii de la Asociația Veteranilor Canadieni i-au recomandat ca soluție sigură și eficientă programul MAID. Leary subliniază că acestea nu sunt decît o parte din cazurile celor despre care s-a vorbit public; despre zecile de mii de cazuri de oameni convinși de personalul medical să opteze pentru un sfîrșit rapid și liniștit se știu prea puține.
Leary citează mărturisirea unui alt canadian care așteaptă să fie eutanasiat: „Voi știți cît valorează viața voastră pentru voi. Însă viața mea nu are nici o valoare.” Iată comentariul lui Leary: „Acesta nu este doar un strigăt de ajutor, o simplă manifestare a unor probleme psihologice severe; este o dezvoltare logică a premiselor fundamentale ale liberalismului. Cînd supui întreaga ordine morală voinței umane, cînd faci din consimțămînt singurul criteriu de judecată morală, cînd ștergi înțelegerea străveche a lumii în care suferința își are locul ei, toate aceste crime devin permise și totul devine previzibil.” (Declan Leary, „The Collapse of Consent in Canada” https://www.theamericanconservative.com/the-collapse-of-consent-in-canada/)
Lucrurile sunt însă mai complicate, pentru că, de fapt, rolul atribuit de liberalism consimțămîntului nu derivă doar dintr-o anumită înțelegere a libertății, voinței și liberului arbitru, ci mai ales dintr-o anumită antropologie în cadrul căreia omul este determinat exclusiv de capacitatea lui rațională (și de aceea pruncul nenăscut nu este considerat om). Prin urmare, oricît de mult aș dori să împărtășesc optimismul lui Leary cu privire la eliminarea eutanasiei, noile generații crescute de Alexa și de părinți ca cei ai micuțului Joe mă determină să fiu mai rezervat.
Este poate util de amintit că „maid” înseamnă în engleză „servitoare”, „cameristă” sau „bonă”. Judecînd după mersul actual al lucrurilor, nu m-ar surprinde să aud peste cîțiva ani că Alexa va cuprinde și o aplicație de tip MAID sau dacă, la fel de bine, MAID va include un asistent/o asistentă de tip Alexa. Astfel, „Alexa” nu va fi doar primul cuvînt rostit de om, ci și cel din urmă. Și nu m-ar mira nici dacă omului nu i s-ar mai cere consimțămîntul, ci i s-ar comunica pur și simplu că și-a pierdut valoarea. În orice caz, ar fi logic în ordinea capitalistă ca atunci cînd un astfel de om ajuns la scadență ar cere să fie lăsat să mai trăiască, oricît de puțin, asistentul virtual să-i răspundă: „Sorry, I didn’t get that!”