Criza în care se afundă tot mai mult omul de astăzi este determinată de transformarea tehnică a omului. Omul tehnic este omul care percepe vocația ca pe o limitare. Din acest motiv, o refuză ca pe o diminuare a umanității sale, în virtutea credinței că poate fi orice vrea.
Aparent paradoxal, tehnicizarea omului a fost determinată de credința modernă, inaugurată în Renaștere, în natura artistică a ființei umane, a cărei dogmă fundamentală afirma că omul este propria sa creație, că omul este ființa care se creează pe sine. Această premisă magică în esența ei a transformat radical înțelegerea naturii umane, influențînd chiar și viziunea creștină despre lume și om. În special în ultimii trei ani am putut observa cu tristețe ușurința cu care numeroși credincioși ortodocși au susținut pretențiile acestei gîndiri magice deghizată în știință de a redefini scopul și sensul ultim al omului; îi invit să recitească ultimul capitol din cartea lui C. S. Lewis, The Abolition of Man, unde Lewis vorbește despre știința modernă ca despre o rafinare a gîndirii magice:
„There is something which unites magic and applied science while separating both from the wisdom of earlier ages. For the wise men of old the cardinal problem had been how to conform the soul to reality, and the solution had been knowledge, self-discipline, and virtue. For magic and applied science alike the problem is how to subdue reality to the wishes of men: the solution is a technique; and both, in the practice of this technique, are ready to do things hitherto regarded as disgusting and impious – such as digging up and mutilating the dead.” (C. S. Lewis, The Abolition of Man, Harper, 2015, p. 78.)
De fapt, după cum Lewis a arătat de-a lungul întregii lucrări, spiritul științei moderne se manifestă mai ales în domeniile activității umane orientate mai degrabă spre cei vii decît spre cei morți, în vederea uciderii și mutilării celor vii prin eliminarea sufletului lor. Acuzația adusă de unul dintre marii sataniști ai vremurilor de astăzi, Philip Pullman, potrivit căruia creștinismul ar urmări în mod programatic să-i lipsească pe oameni de propriul suflet, este evident o falsificare grosolană: de lucru acesta nu este vinovat creștinismul, ci doar creștinii (inclusiv ortodocși) tehnicizați, al căror număr sporește pe măsură ce ei înșiși se lasă înșelați de tehnica mîntuirii sufletului.
Odată ce omul își poate atribui singur un sens și un scop propriu, odată ce libertatea omului încetează să mai fie un exercițiu de urmărire a unui sens și scop dăruite de Creator, realizarea sensului și a scopului încetează să mai fie o artă, transformîndu-se într-o tehnică. În porunca dată lui Adam, Dumnezeu îi dăruiește de fapt omului arta de a recunoaște și evita capcana – ispita – tehnicii. Tehnica face ca lucrurile să pară mai ușoare prin simplul fapt că lucrează în locul omului. Însă odată cu această performanță, omul este înlocuit în el însuși.
Îmi dau seama că ceasurile sunt cam tîrzii, așa că nu voi insista în această direcție. Mă voi mulțumi doar să subliniez că atunci cînd se vorbește despre absența sensului omului de astăzi se ignoră faptul că absența sau refuzul sensului constituie declarațiile fundamentale ale drepturilor omului tehnicizat. Absența sensului este o condiție obligatorie a demnității omului de astăzi și doar în virtutea recunoașterii acestei absențe a sensului, omul de astăzi își poate da singur sensul care-i convine.
Transformarea magică a artei în tehnică se poate vedea în toate domeniile vieții omului de astăzi, nu doar în știință: în educație, în religie, în politică, în medicină, în cultură, în agricultură, în sport, în sex, în artă, în gastronomie. Prin tehnică, oricine poate face orice. Iar avantajul acestui tîrg al magicianului, cum l-a numit C. S. Lewis („the magician’s bargain”), este că nici măcar nu-ți mai poți da seama că lucrurile făcute în felul acesta nu mai au nici gust, nici culoare, nici lumină. „Magicianul”, adică omul tehnicizat, și-a pierdut el însuși gustul odată cu sufletul. Omul tehnicizat a pierdut arta de a fi om: a devenit în schimb ceva care poate fi orice altceva.