Pe măsură ce parcurgem cele cinci etape ale suferinței descrise de Elisabeth Kübler-Ross și ne revenim din șocul produs de vestea excluderii din viața comunitară determinată de apartenența la Spațiul Schengen, ajungem să ne împăcăm cu realitatea fatală: chiar dacă vom adera mai devreme sau mai tîrziu la Spațiul Schengen, am înțeles în sfîrșit că străinii nu ne vor binele. Mai mult, este foarte probabil că ne vor răul în măsura în care răul nostru le asigură binele lor.
Dar întrebarea este de ce nu ne vrem noi binele? De ce binele nostru depinde de măsura în care este cuprins în binele altora? De ce ne vrem noi răul, preferînd să moară capra noastră dacă numai așa se poate îngrășa capra vecinului?