Primele pagini afișate pentru căutarea pe google a expresiei „cura animae” mă îndreptau spre „curele de animale”. După ce am contemplat răzbunat rezultatul, ca pe o confirmare a limitelor inteligenței artificiale („uite ce tîmpit e google!”), m-am întrebat dacă nu cumva în mod involuntar algoritmul google mi-a descoperit un adevăr dureros. Și anume, că prin pretinsa grijă pentru suflet practicată de pretinșii psihoterapeuți ortodocși deghizați în duhovnici, în curatores animarum, se practică o legare a sufletelor prin diverse legături de putere orientate spre dependență și supunere.
Înstrăinați deopotrivă de cultura Duhului și de cunoașterea inimilor, duhovnicii de astăzi stăpînesc doar priceperea mînuirii unei curele pentru suflet, al cărei secret constă în controlarea strînsorii: duhovnicul „cu har” este cel în mîinile căruia cureaua nici nu se simte, în timp ce la duhovnicii mai neglijenți simți cum îți intră cureaua nu doar în suflet, ci și în carne.