Dacă sufletul este bodyguardul trupului, trupul ar trebui să fie bodyguardul sufletului. Într-un fel, trupul a încasat căderea în locul sufletului. Ce-i drept, căderea l-a cam pus la pămînt, dar avantajul trupului este că se poate ridica după fiecare cădere pînă în ceasul morții.
Nu cred că omul ocupă o poziție intermediară între înger și animal. Îngerul nu este doar netrupesc, ci și nesufletesc. A ordona ființa în acord cu ierarhia rațiunii poate fi o propunere irațională cîtă vreme nu știm nimic despre raționalitatea trupului și cîtă vreme omul este singura ființă din ordinea creației înzestrată cu suflet.
Simplitatea constituie o calitate superioară doar într-o metafizică necreștină. Aristotel ar fi fost amuzat, dacă nu cumva dezgustat de-a dreptul, de ideea Întrupării Ipostasului divin al Fiului.
Spre deosebire de înger, care este un spirit înzestrat cu o minte (nous) de o natură specială, omul este în plus o ființă a cărei natură presupune unitatea trupului și a sufletului. Atît față de înger, cît și față de animal, omul se deosebește prin trupul și prin sufletul lui. Atît trupul omului, cît și sufletul lui au capacitatea și puterea de a-l primi pe Dumnezeu însuși în unitatea ființei omenești. Omul are așadar o capacitate și o putere care le lipsesc îngerului și animalului deopotrivă.