[…] Vă rog să-mi permiteți să observ că, în opinia mea, Ungaria nu a ales momentul cel mai favorabil pentru a intra în rîndurile țărilor democratice, presupunînd totuși că decizia aderării la UE i-a aparținut într-adevăr populației maghiare. Este un moment în care, după cîte se vede, democrația a devenit problematică chiar și în țările cu tradiții democratice îndelungate. Mai există oare astăzi oameni incapabili să vadă că democrația nu poate sau nu vrea să fie la înălțimea sistemului de valori pe care ea însăși l-a stabilit? Că nicăieri nu se conturează idealuri pentru care ar merita să lupți? Acum, că ultimul imperiu totalitar a căzut, domină doar un sentiment general de prăbușire, nesiguranță și neputință. Lucrurile arată ca în senzațiile unui om aflat la sfîrșitul unei beții, ca și cum greața unui om trezit din beție ar fi pătruns în Europa, de parcă într-o dimineață cenușie continentul s-ar fi trezit pentru a descoperi că, în loc de două lumi posibile, a rămas dintr-o dată doar una reală: lumea economismului, capitalismului și a refuzului pragmatic al idealurilor – o lume victorioasă, dar lipsită de orice alternativă. Se pare că cele două mari principii care au fost forțele principale din spatele creativității europene, adică libertatea și individualismul, nu mai sunt valori de temelie. Momentul Auschwitz ne-a arătat că trebuie să schimbăm radical acea viziune despre om care a fost modelată de umanismul din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Dinamismul productiv al lumii noastre, care mătură totul din calea lui, precum și instrumentele și metodele de controlare a populațiilor, metode și instrumente care vin odată cu aceste dinamici industriale, par să măture tot ce a mai rămas din libertatea individuală.
Ce poate face un scriitor? Poate să scrie, străduindu-se să nu se frămînte cu privire la utilitatea sau inutilitatea scrisului său. Este firesc ca el să fie într-o stare de profund conflict cu țara care îl înconjoară. Dar ar putea sta lucrurile și altfel? Nu este oare spațiul îngust în care ne petrecem fiecare zi simbolul fiecărui spațiu, al lumii, al vieții însăși? Dacă nu pot afirma că nimic altceva nu-mi aparține, atunci nu pot să-mi revendic măcar străinătatea pe acest pămînt, sub acest cer?
Țara natala? Acasă? Țară? În scurtă vreme, fie vom vorbi despre aceste lucruri altfel, fie nu vom mai vorbi despre ele deloc.
(Imre Kertész, „Homeland, Home, Country”, The Hungarian Quarterly, Vol. LIV, nr. 209, 2014, p. 20 http://real-j.mtak.hu/16513/1/HungarianQuarterly_209_2014.pdf
Eseul „Homeland, Home, Country” reprezintă traducerea în limba engleză a unei conferințe susținută de Imre Kertész în data de 10 noiembrie 1996 la Münchner Kammerspiele. Discursul a făcut parte dintr-o serie de prelegeri intitulată „Reden über das eigene Land”. Traducerea în română a fragmentului de mai sus de Gheorghe Fedorovici.)