Generațiile născute între 1990-2000 au fost crescute de bunici, fără ca părinții să fie prezenți altfel decît în mod magic, niște moș Crăciuni invizibili care umpleau regulat frigiderul și plăteau întreținerea. Generațiile născute după 2000 sunt primele generații din istoria umanității crescute fără părinți și fără bunici. Sunt copii crescuți de copii. Ultimii oameni normali încă prezenți în această lume știu deja cum se va termina actuala epocă. Curioșii pot arunca o privire prin Împăratul muștelor (este o carte).
Cu toate acestea, le-am face o nedreptate părinților dacă i-am acuza că nu au încercat să le transmită propriilor copii esențialul. Iar secretul vieții este pentru acești părinți că numai copilul lor este Alesul, Mesia, Unsul – Prețiosul. Ceea ce mi se pare corect. Adică, Alesul nu poate fi decît unul, nu-i așa? Iar acela nu ești tu. Sunt eu, bă!
Realizarea concretă, directă, practică și imediată a acestui principiu este că trebuie să trăiești dîndu-i pe toți la o parte. Faptul că unii se feresc într-adevăr de tine ca și cum ai fi o creatură turbată nu face decît să confirme că tu ești Alesul.
Principiul are o întemeiere metafizică explicită: după treizeci de ani în care românii au fost învățați de Andrei Pleșu și de discipolii săi creștin-ortodocși că sensul și realitatea sunt cele care spunem noi că sunt, este firesc ca românii să-i dea la o parte pe toți care se-ntîmplă să le stea în drum, inclusiv în situațiile în care Alesul se află pe contrasens. După cum toți românii de astăzi au ajuns să o creadă, cînd ești Alesul, tu ești sensul. Pe contrasens sunt toți ceilalți, diferiți de tine prin faptul că ei nu sunt aleși. Evident, intersectările dintre Aleși sunt inevitabile, ceea ce adaugă un strop de culoare fiecărei ieșiri din casă.
Principiul Alesului mai este cunoscut și drept parenting, iar el este continuat pentru tot restul vieții ca dezvoltare personală și mentalitate deschisă. Aceste sisteme de gîndire te ajută să faci abstracție de orice lucru sau persoană care ar putea veni din direcția opusă.
Tragic nu este doar faptul că există în continuare entități de natură diversă – trenuri, tiruri, copaci, rîpe, ape etc. – care, dintr-o încăpățînare criminală, au tendința de a nu se feri din drumul nostru. Tragic este mai ales că există lucruri aparent neglijabile – viața, realitatea, Dumnezeu – care se dau la o parte pentru a ne face loc.