Pagini

Oameni și Locuri

luni, 9 ianuarie 2023

50 de umbre ale BOR

 

Raportul abuziv al clerului și credincioșilor ortodocși din România cu realitatea pare inspirat din romanul Fifty Shades of Grey de E. L. James: este o continuă relație violentă cu realitatea, expusă la un abuz nesfîrșit. Realitatea este supusă, pervertită, torturată prin negare, ignorare sau distorsionare atunci cînd nu este desființată prin inventarea unei realități paralele.

Una dintre umbrele BOR se poate întîlni în convingerea credincioșilor ortodocși că Referendumul pentru familie din 2018 ar fi reușit dacă ar fi fost organizat de BOR. Perverșii care susțin acest lucru știu foarte bine că BOR nu putea organiza un astfel de referendum, care nu putea fi acceptat constituțional decît ca o inițiativă civică, așa cum a și fost. Însă BOR a susținut Referendumul în stilul unui abuzator profesionist: fără a lăsa urme.

În fapt, BOR și-a asumat nu doar referendumul, ci și „succesul nedeplin”:

„Cu prilejul referendumului, Biserica Ortodoxă Română a împlinit misiunea ei civică şi morală în spațiul public, unde a afirmat şi apărat identitatea şi valoarea familiei ca instituție umană creată şi binecuvântată de Dumnezeu. În acest sens, mulțumim celor aproape patru milioane de cetățeni români care au răspuns pozitiv prin participarea lor la vot.” (https://basilica.ro/un-succes-nedeplin-ne-cheama-la-mai-multa-speranta-si-lucrare/). BOR nu și-a asumat însă eșecul, pe care l-a pus în mod pervers pe seama victimei, care a întreținut relații nefirești și cu societatea civilă, îmbolnăvindu-se de boala rușinoasă a secularizării.

Victima a fost vinovată în BOR și în cazurile Visarion Alexa sau Calistrat Chifan.

În conul numeroaselor sale umbre, BOR a susținut și a deplîns în același timp digitalizarea comunicării și a educației, răspîndirea spiritualității New Age, a secularizării, umanismului și a posibilității redefinirii realității prin integrarea culturii umaniste în Cultura Duhului.