„După aceea a cercetat Domnul pe Ana şi ea a zămislit şi a mai născut trei băieţi şi două fete.” (I Regi 2, 21)
Nu intenționez
să intru în subtilitățile filologice/lingvistice ale întrebuințării termenului „a
cerceta” în versiunile ortodoxe ale Scripturilor. Există numeroși specialiști
în BOR capabili de o asemenea întreprindere, care i-au înlocuit decisiv pe
cercetătorii de odinioară, înlocuind totodată cercetarea cu informarea. Vreau doar
să mă-ntreb ce-nseamnă „cercetați Scripturile” (Ioan 5, 39), în încercarea de a
readuce în perspectiva vederii un aspect al „cercetării” care mă tem că ne-a devenit
străin. Ce-nseamnă a cerceta? Înseamnă a te informa? Mai poate omul de astăzi să cerceteze
ceva altfel decît informîndu-se? În ce măsură informarea este sinonimă cu cercetarea, în ce măsură oferă ea același lucru?
M-am uitat superficial, ca orice om al zilelor noastre, prin Scriptură, pentru a vedea care este înțelesul biblic al „cercetării”. Am cercetat Scriptura pentru a mă informa. Iată ce am aflat.
În Vechiul și în Noul Testament, „a cerceta” este o inițiativă a lui Dumnezeu, cerută de cei drepți și evitată de cei nedrepți. Nedrepții sunt informați, se poate spune, suficient de informați pentru a se sustrage cercetării.
Cercetarea este o formă de verificare a dreptății, iar uneori se manifestă ca o formă de îndreptare sau de reinstituire a dreptății. Cercetarea în acest sens este o judecată. Sunt cercetate trei categorii de realități: cele nedrepte, cele care par drepte sau nedrepte și cele care au fost nedreptățite.
Printre sensurile secundare ale cercetării se numără: încercarea, experimentarea, gustarea, însărcinarea, locuirea, confruntarea (ca parte a judecării), vizitarea, încurajarea, vegherea, verificarea, adeverirea, purtarea de grijă, măsurarea, diagnosticarea, amintirea, călăuzirea, însoțirea, dezvăluirea.
Care este, potrivit Scripturii, „laboratorul” cercetării? Este cercetarea un domeniu al științei sau, mai degrabă, există o știință a cercetării? Cine, cum, cu ce și unde se face cercetarea? Din motive pe care orice cercetător le poate înțelege, orice ar spune specialiștii, cercetarea se face cu și în inimă (Ps. 118, 69). De aceea, doar cunoașterea realizată prin cercetarea inimii de către inimă poate ajunge la adevăr (Ps. 138, 1).
Dacă cercetăm
Scripturile, descoperim un lucru neconfortabil: Scripturile, Cuvîntul lui
Dumnezeu ne cercetează pe noi, nu noi pe El. Cercetarea, și în mod fundamental cercetarea Scripturilor, este o capcană, de aceea este
obligatoriu să ne retragem cît mai rapid în zona informării. Pentru că a
cerceta Scripturile – sau realitatea – înseamnă a ne expune cercetării lui
Dumnezeu, adică judecării și însărcinării.
Putem să ne informăm, să investigăm ce vrem și cît vrem. Putem să ne exprimăm acordul informat în legătură cu orice lucru lăsat necercetat. Dar nu putem să cercetăm nimic decît în măsura în care participăm la cercetarea lui Dumnezeu – după cum ne-am lăsat cercetați de El.