Pagini

Oameni și Locuri

joi, 26 ianuarie 2023

Dezastrul care ne-a salvat

 

Important nu este că România a fost jefuită, iar ce nu s-a putut fura și distruge a fost dus la casa de amanet UE în schimbul pensiilor și salariilor bugetarilor. Important este că această acțiune nu putea fi realizată fără desprinderea românilor de ei înșiși. Această înstrăinare nu putea fi realizată de politicienii și securiștii implicați în devastarea României după 1990, deși ni s-a spus în permanență că vinovații pentru dezastrul actual se află în aceste categorii. Însă politicienii și securiștii doar au profitat de o situație pe care ei nu ar fi putut să o creeze.

România a putut fi jefuită pentru că a fost abandonată de locuitorii ei. Românii și-au abandonat țara după ce au găsit izvoarele sensului otrăvite de dileme și cîmpiile rînduielii arse de imperativele adaptării. Sensul și rînduiala nu puteau fi corupte decît de cei care aveau acces la ele, adică de preoți și de cărturari. Tocmai pentru că au avut de cîștigat din acest dezastru pe care l-au provocat și l-au permis ei caută în același timp ba să-i nege existența, ba să-l recunoască, dar să-i găsească cauzele în trecutul comunist, în neomarxismul cultural actual și în slăbiciunile poporului care nu a știut să-și apere tradiția (poporul e rău pentru că cedează consumerismului care este bun pentru că este anticomunist) și chiar să-i găsească anumite beneficii. Este bine că nu mai avem nimic și că nu mai suntem nimic pentru că, în felul acesta, am devenit în sfîrșit liberi să apreciem natura, păsările, razele soarelui și chiar poezia pastorală:

Atâta timp cât soarele mai răsare, zăpada mai cade, florile mai înfloresc, păsările cerului mai zboară, glasuri tinere care se roagă Bunu­lui Dumnezeu și Maicii Domnului se mai aud, asemenea lui Mihai Eminescu, nimic nu este pierdut! Poate este doar prea slăbită nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu… Dar, recitindu-l pe Eminescu, înțelegem încă o dată că rugă­ciunea reprezintă scăparea și mergând „cu Dumnezeu înainte!” vom reuși să depășim toate provocările vieții.” (https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/educatie/cu-dumnezeu-inainte-160072.html)