Cultura occidentală actuală interzice în spațiul public manifestarea credinței creștine prin simboluri sau afirmații directe întrucît acestea ar ofensa libertatea de conștiință a cetățenilor necreștini. În același timp îi obligă pe creștini să accepte în biserici și instituții creștine simboluri sau afirmații directe opuse învățăturii creștine, lucru pe care majoritatea comunităților creștine occidentale s-a grăbit deja să-l facă (deși euro-teologii ortodocși ne vorbesc cu emoție despre lucrarea misionară a românilor ortodocși stabiliți în Vest, adevărul este că majoritatea lor este mai secularizată decît credincioșii din țară și este foarte probabil că ar vota masiv în favoarea legalizării căsătoriei între persoane de același sex la un eventual referendum). Este corect și legal ca cineva care poartă un tricou inscripționat cu un mesaj creștin să fie dat afară dintr-un spațiu public și chiar arestat dacă își justifică prezența în termeni creștini, este corect și legal ca cineva care poartă coarne să participe la o slujbă creștină sau ca un cuplu LGBT să solicite servicii de nuntă sau adopție firmelor și instituțiilor creștine, dar este incorect și ilegal ca o biserică sau instituție creștină să-i refuze pe cei care în mod evident împărtășesc convingeri necreștine sau anticreștine. Nu este vorba despre un simplu refuz de a răspunde unei solicitări oarecare, ci despre refuzul de a accepta acel tip de solicitare opusă principiilor fundamentale ale credinței creștine. Un preot trebuie să-i dea un pahar cu apă unui tip cu coarne dacă îi cere, după cum trebuie să refuze să-i acorde Sfintele Taine. Desigur, tipul cu coarne nu va cere niciodată paharul cu apă și nici nu se va mulțumi doar să fie primit în biserică și nici doar ca toți cei prezenți să poarte coarne pentru ca el să nu se simtă discriminat, ci va cere să fie făcut preot, lucru care de altfel este în curs de realizare în majoritatea bisericilor apusene.
Forma de deschidere impusă în lumea de astăzi, inclusiv creștinismului, cere să admitem că lucrurile nu sunt așa cum sunt ele, ci așa cum crede omul că sunt. Creștinul poate crede în adevărurile învățăturii de credință, dar nu are voie să creadă că învățătura de credință este limitată la aceste adevăruri: oricine poate pretinde că este creștin, chiar dacă nu crede sau crede în cu totul altceva decît a afirmat creștinismul de la Hristos pînă astăzi. Non-binarismul nu este limitat la ideologia de gen, ci este extins la întreaga cultură: omul de astăzi poate fi și ateu și creștin în același timp, avînd nu doar o identitate sexuală fluidă, ci și una religioasă sau etnică fluidă, identificînd-se ca ce vrea el indiferent de ceea ce este el. Iar creștinismul trebuie să se lase transformat de această nouă credință a omului în posibilitatea de a fi orice și oricum. Distincțiile public–privat, spațiu secular–spațiu sacru care determinau controversele pe tema libertății de expresie și a libertății religioase din deceniile trecute sunt astăzi depășite, iar apărătorii creștinismului care continuă să-și construiască argumentele pe baza acestor distincții își pierd timpul, neînțelegînd că ordinea privată în care creștinismul fusese exilat în ultimul secol este acum revendicată de ordinea publică împreună cu toate aspectele care țineau de domeniul vieții personale. Oricine se poate identifica drept orice și de aceea, a-i refuza un serviciu religios creștin unei persoane care este în mod evident necreștină sau anti-creștină este un sacrilegiu față de noua religie, anticipată de altfel de ortodocșii mărturisitori din România prin atitudini de tipul „Cine sunt eu ca să judec?” sau „Cu Dumnezeu înainte!” care-l fac pe Dumnezeu să binecuvînteze minciuna, necredința și lepădarea de Dumnezeu.
Pentru a răspunde întrebării din titlu, din perspectiva noii religii creștinii nu sunt discriminați, iar incidentele care în vechile raporturi dintre Biserică și Stat erau în mod evident o chestiune de discriminare anticreștină, acum ele semnalează doar o neînțelegere regretabilă. De fapt, credinciosul penalizat sau chiar arestat din cauza atitudinii sale creștine tradiționale este ajutat să-și lărgească viziunea și să înțeleagă adevăratul caracter al creștinismului: generos, ospitalier și mai ales adaptabil. Biserica care refuză să oficieze căsătorii homosexuale nu este cu adevărat creștină.
Chesterton are o povestire excelentă despre acest tip de patologie nihilistă. În „The Eye of Apollo” (https://en.wikisource.org/wiki/The_Innocence_of_Father_Brown/The_Eye_of_Apollo din volumul The Innocence of Father Brown), o femeie, Pauline Stacey, care ajunge să creadă în puterea credinței de a ne elibera de materie (credință împărtășită de altfel de majoritatea ortodocșilor practicanți din România) devine victima unui impostor religios, profetul unei religii solare comparabil cu oricare dintre marii inițiați apăruți în ortodoxia românească după 1990. Profetul o ucide pe Pauline în cadrul unui plan de a intra în posesia averii ei, însă felul în care o descrie pe Pauline corespunde fanatismului victimei:
„Biata Pauline avea un temperament impulsiv și ambițios. Ca să fiu sincer, cred că ea s-a inițiat ceva mai adînc în misterele realității decît părea; căci mi-a spus adesea, în timp ce coboram împreună cu liftul, că dacă voința cuiva ar fi suficient de puternică, ar putea pluti spre pămînt la fel de nevătămat ca o pană. Cred în mod solemn că, într-un fel de extaz de gînduri nobile, ea a încercat să împlinească acest miracol. Însă voința sau credința ei trebuie că au trădat-o în momentul crucial, iar legea inferioară a materiei și-a realizat răzbunarea ei oribilă.”
(https://en.wikisource.org/wiki/Page%3AChesterton_-_The_Innocence_of_Father_Brown.pdf/300)
În loc să redescopere caracterul întrupat al creștinismului, zona „trăitoare” a ortodoxiei este dispusă să favorizeze miracolul levitației. Este sigur că devenind ușori ca o pană, ortodocșii nu vor mai ajunge niciodată să fie discriminați sau prigoniți de lumea stăpînită de cel rău. Pe de altă parte, e de așteptat ca legea inferioară a materiei să-și realizeze de-acum înainte răzbunarea ei oribilă și asupra numeroșilor creștini ortodocși inițiați în misterele realității.