Pagini

Oameni și Locuri

vineri, 13 ianuarie 2023

Vaccinul anticovid ne duce în rai?

 

„După ani de cercetare, știința medicală a dezvoltat acum Super-anti-îmbătrînirea! În săptămîni – da, săptămîni – poți să arăți, să simți și să te comporți la fel de tînăr ca stră-strănepoții tăi! Nu ai fi gata să plătești 5.000 de dolari pentru a fi imposibil de deosebit de toți cei din jurul tău? Ei bine, nu trebuie. Super-anti-îmbătrînirea sigură și testată te costă doar cîțiva dolari pe zi.”

Kurt Vonnegut, „The Big Trip Up Yonder” (https://gutenberg.org/cache/epub/30240/pg30240-images.html)

 

Chiar dacă liderii ortodocși nu au menționat explicit beneficiile spirituale ale vaccinării anticovid, ele pot fi deduse indirect din atitudinea și afirmațiile reprezentanților BOR din ultimii douăzeci de ani.

În primul rînd, toată lumea ajunge în rai. Asta pentru că numai Dumnezeu ne poate duce în rai, însă Dumnezeu este în noi, în inima noastră, așa că Dumnezeu nu se poate duce în iad decît pentru a-i scoate de-acolo pe cei care în mod inexplicabil nu au avut un Dumnezeu în inimă.

În al doilea rînd, credința este bună pentru că știm la ce să ne așteptăm, dar dacă-ți plac suprizele, poți foarte bine să te prefaci că ești ateu. Toate credințele sunt bune, și cu atît mai mult credința în știință, care este mai precisă decît alte credințe și în plus poate fi oricînd demonstrată. Știința este făcută de Dumnezeu, deci vaccinul vine de la Dumnezeu. Știința este precum pămîntul făcut de Dumnezeu să rodească vegetația necesară vieții, doar că știința este ceva mai bună, pentru că știința rodește o viață fără microbi și viruși. Chiar dacă știința nu va reuși pînă la urmă să producă medicamentul nemuririi, a demonstrat că poate elibera lumea de rău, adică de boală, transformînd-o în raiul sănătății de fier pe care-l merităm. Credința în știință face minuni, mai ales atunci cînd credem, dar nu cercetăm.

În al treilea rînd, un semn al caracterului binecuvîntat al vaccinului anticovid este că împlinește una dintre cererile de la Sf. Liturghie, oferindu-le celor care au crezut în el un sfîrșit „fără durere, neînfruntat, în pace”, adică subit, motiv suficient pentru a prefera să mori de la vaccin decît de la boală.

În al patrulea rînd, vaccinul este o jertfă. Odată cu apariția vaccinul anticovid s-a inaugurat o formă superioară de conștiință civică: din acest moment, valoarea terapeutică privată a unui medicament este depășită de semnificația lui publică legată de solidaritate și binele comun. Din acest motiv nici un medicament nu mai trebuie lăsat la dispoziția simplului individ (inclusiv ceaiul de tei și lămîile ar trebui eliberate doar pe bază de rețetă). Pentru că în joc nu mai este sănătatea individuală, ci sănătatea colectivă. Nimeni nu s-a vaccinat pentru sine, ci fiecare pentru ceilalți.  Deviza „toți pentru unul și unul pentru toți” a evoluat, atingînd un nou stadiu al conștiinței: toți pentru toți. Pentru că raiul este colectiv și unde este colectivul acolo este raiul și tot harul.