Multiculturalismul corespunde mecanizării agriculturii. Prin diverse metode, mecanice și chimice, multiculturalismul urmărește eliminarea rădăcinilor străvechi, ale culturilor perene, organice, pentru a putea cultiva apoi monocultura globală. Multiculturalismul este cea mai eficientă – deci cea mai mortală – metodă de tratare a solului unei culturi tradiționale, naționale.
În fața unei audiențe alcătuită de regulă din victimele acestei operațiuni de dezrădăcinare, Wendell Berry subliniază de aproape jumătate de secol diferența dintre rădăcinile plantelor anuale și ale celor perene: rădăcinile plantelor perene sunt mai puternice, pătrund mai adînc în sol, asigurînd astfel, odată cu viața plantei, fertilitatea solului (https://www.youtube.com/watch?v=r4c3GdB461s, de la minutul 59). Ideea este centrală în proiectul de lege pe care l-a propus împreună cu Wes Jackson, „The 50-Year Farm Bill”:
„Spre deosebire de legea agricolă tipică din SUA, Legea agricolă pe 50 de ani încearcă să abordeze problemele reale și în curs ale agriculturii: eroziunea, toxicitatea, pierderea diversității genetice și a speciilor și distrugerea comunităților rurale sau distrugerea, acolo unde încă supraviețuiește, a culturii gospodăriei („culture of husbandry”). Se începe cu faptul că, în prezent, 80% din teren este cultivat anual prin culturi anuale precum porumb și fasole, iar 20% cu plante perene. Proiectul nostru propune un program de 50 de ani pentru inversarea treptată a acestui raport, pentru a se ajunge la 80% acoperire perenă și 20% culturi anuale. Este destul de clar că plantele anuale sunt serviciul de urgență al naturii. Sunt plantele care vin după, să zicem, o alunecare de teren, după ce pămîntul a fost expus și îi oferă o acoperire temporară în timp ce plantele perene încep să apară. Deci agricultura noastră predominant anuală menține pămîntul într-o stare de urgență.
Este greu să faci o agricultură permanentă pe baza unei strategii de urgență. Pînă acum suprafețele plantate au crescut atît de mari încît majoritatea cîmpurilor de soia și porumb, de exemplu, nu sunt însămînțate pentru a acoperi culturile, așa că rămîn expuse la intemperii toată iarna. Puteți conduce prin Iowa în aprilie înainte ca noile culturi să fi fost plantate și să înceapă să crească și nu vedeți nimic verde milă după milă. Este mai pustiu decît un deșert. Iar ratele de eroziune a solului din Iowa sunt scandaloase.” (https://e360.yale.edu/features/interview_wendell_berry_a_strong_voice_for_local_farming_and_the_land)
Cu siguranță, fermierului scriitor-poet nu i-a scăpat legătura dintre caracterul perisabil al omului anual produs de cultura ideologizată și caracterul permanent al omului statornic născut de o cultură organică (am propus comparația într-un text postat pe acest blog cu 13 ani în urmă: https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2010/05/cultura-romana-de-astazi-chimica-sau.html). Pînă cînd voi găsi această deosebire în opera lui Berry, m-am bucurat să o descopăr în cartea lui Grace Olmstead, Uprooted: Recovering the Legacy of the Places We've Left Behind (Sentinel, 2021), o autoare inspirată și încurajată de W. Berry:
„Înrădăcinarea și apartenența permanentă au adesea sens pentru noi la nivel științific, ecologic. Știm (sau cel puțin înțelegem) cîte ceva despre lucrurile de care are nevoie solul pentru sănătatea și înflorirea biologică. Dar se pare că există o credință larg răspîndită în societatea noastră că aceste principii nu se aplică și oamenilor: că suntem altfel decît solul, că mintea și sufletul nostru sunt, de fapt, mai potrivite pentru rătăcire și neliniște decît pentru apartenența fidelă, pentru alegerea de a rămîne.” (p. 127)
„Cred că strămoșii mei m-au chemat să trăiesc în felul plantelor perene: să pun înapoi în pămînt atîta viață și iubire cît iau din el.” (p. 196)
„Încă revin la cimitir ori de cîte ori pot în vizitele mele acasă, cu flori sub braț. Îmi adîncesc picioarele într-un cimitir plin de nume pe care nu le recunosc, alături de puținele pe care le cunosc și pe care le iubesc, și mă gîndesc la ce anume reprezintă prezența lor aici, apartenența lor tăcută. Uneori, mă întreb: unde voi fi îngropată? Contează în ce pămînt este plantat corpul meu, după ce nu voi mai fi?
Poate că este o întrebare fără rost. Dar poate că este ceva de spus despre trupurile care rămîn pe loc, mult timp după ce au trăit și au iubit acolo, rămînînd credincioase pămîntului de care aveau grijă cîndva. Poate că aceste morminte vor depune mărturie despre ceva important, mult după ce eu sau orice altă rudă în vizită vom pleca. Aceste trupuri pot să odihnească în morminte uitate – dar viețile noastre vor fi totuși mai bune datorită fidelității pe care acei oameni au păstrat-o, datorită faptului că, spre deosebire de noi, ei nu au uitat.
Stau aici cu morții pentru că am credința că acest lucru contează. Acest pămînt contează. Și toate rădăcinile care se cufundă adînc în acest pămînt, dînd putere și viață acestui sol, vor conta mult după ce oricare dintre noi va fi plecat. Indiferent de modul în care lumea determină valoarea, trebuie să ne amintim și să-i respectăm pe acești nimeni (nobodies) care sunt cu adevărat cineva (somebodies).” (pag. 220)
Wes Jackson este un vechi prieten și colaborator al lui Wendell Berry. Activitatea realizată în cadrul Land Institute împreună cu specialiști din diverse domenii s-ar putea să ofere singura soluție viabilă pentru o cultivare îndelungată a pămîntului în viitor. Iată o observație care ar trebui să ne facă mai atenți la existența nevăzutului și la întrepătrunderea văzutului cu nevăzutul:
„Pătrunderea rădăcinilor este efectiv o întrepătrundere în lumea din care suntem făcuți și totuși despre care suntem în mare parte ignoranți. Este de fapt tocmai acea lume care ne determină posibilitățile viitoare.” (Wes Jackson, „Toward an Ignorance-Based Worldview” în The virtues of ignorance : complexity, sustainability, and the limits of knowledge, editat de Bill Vitek și Wes Jackson, The University Press of Kentucky, 2008, p. 31).
În capitolul 7, „Chemicals on the landscape” din Consulting the Genius of the Place: An Ecological Approach To a New Agriculture, Counterpoint, 2010, Wes Jackson vorbește pe larg despre rolul conservaționist al culturilor perene și despre falsele soluții oferite de pretinsa agricultură conservativă. Deși este adevărat că agricultura conservativă încetinește erodarea solului (prin asocierea unor culturi diferite pe aceeași suprafață, prin reducerea intervențiilor mecanice asupra solului și prin acoperirea solului), ea ignoră importanța culturilor perene și de aceea nu poate fi numită propriu-zis conservativă cîtă vreme presupune doar culturi anuale care depind de tratamente chimice (fertilizatori și pesticide).
Culturile anuale erodează solul, iar monoculturile anuale îl erodează și mai rapid și mai profund.
Diversitatea plantelor perene le face pe acestea mai rezistente la insecte și agenți patogeni. Rădăcinile lor adînci și puternice le face mai rezistente la secetă, asigură formarea unei structuri granulare în sol în timp ce plantele protejează solul la suprafață păstrîndu-l acoperit. În plus, diversitatea speciilor și diversitatea organismelor în cadrul aceleiași specii oferă o hrană mai bogată, deci mai sănătoasă decît monoculturile realizate din copiile identice ale aceleiași semințe. Este o diversitate naturală, produsă de sol, așa cum o cultură națională este produsă de solul național întreținut și protejat de școală și Biserică.
O agricultură
determinată în totalitate de piață nu vine singură, ci este însoțită de o
educație determinată în totalitate de piață și de o Biserică determinată în totalitate
de piață, în timp ce piața este determinată de preocuparea exclusivă pentru cel
mai mare profit cu cel mai mic efort în cel mai scurt timp posibil, fără nici o
responsabilitate față de consecințele acestei subordonări asupra naturii, societății
și omului. Atunci cînd o tradiție, adică un mod specific de locuire, de
întrepătrundere între natură și istorie care nu este posibilă fără rădăcini
permanente, este desființată, eroziunea și sărăcirea solului cultural este
inevitabilă, iar posibilitatea plantării de serii nesfîrșite de indivizi umani identici este asigurată.