Nu știu în ce măsură manualul de Religie – cultul ortodox pentru clasa a VIII-a (Editura Corint, 2020, autoare Cristina Benga, Aurora Ciachir, et. al. https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20VIII-a/Religie%20Cultul%20Ortodox/Q09SSU5UIExPR0lTVElD/#p=79) este reprezentativ pentru manualele ortodoxe de Religie destinate celorlalte clase, dar nu i se poate reproșa că nu reprezintă cu religiozitate inadecvarea liderilor ortodocși actuali în raport cu învățătura de credință, pe de o parte, și față de credincioși, pe de alta. Întîlnim astfel în cadrul rubricii „Valori pentru viață” diagrama stelei stimei de sine ca ilustrare – completare (?) a Învățăturilor lui Neagoe Basarab (p. 78); în discutarea fenomenului bullying, recomandarea este de a încasa cu iubire creștină, iar adolescentul care încă nu a ajuns la măsura desăvîrșirii creștine se poate adresa dirigintelui (din schema în cinci pași de la p. 62 lipsește apelul la proprii părinți). Victima este încurajată să tacă și să-nghită discret, ceea ce nu poate trezi decît revolta oricărui om normal, care nu vrea să mănînce rahat cu Dumnezeu înainte. De fapt, tocmai această atitudine a profesorilor este una dintre cauzele principale pentru care elevi normali ajung să devină bully; într-adevăr, în numeroase cazuri bully-ul nu este decît o fostă victimă a unui bully patologic protejat și încurajat de educatoarea/învățătoarea/dirigintele cumpărați sau terorizați ei înșiși de părinții psihopatului.
„Pervertirea frumosului din om” nu este cauzată de „neînțelegerea și practicarea credinței într-un mod individualist în afara Bisericii” (p. 60). Dacă se ajunge la neînțelegerea și la practicarea credinței într-un mod individualist în afara Bisericii este pentru că în numeroase situații credinciosul ortodox de astăzi se simte trădat de păstorii lui, iar provocările puse de ierarhia ortodoxă depășesc adeseori în gravitate provocările lumii contemporane. Mă-ndoiesc în plus că „virtuțile creștine se pot deprinde prin implicarea în activități de voluntariat, unde tinerii învață ce înseamnă iubirea creștină sau se bucură de o astfel de comuniune participând la pelerinaje” (p. 60, subl. în text). În realitate, oengismul ortodox nu este decît o formă de activism social prin care mentalitatea deschisă, toleranța, conștiința ecologistă, incluziunea devin virtuți creștine, în timp ce sentimente necreștine sunt creștinate: „Câteodată, un rol semnificativ în păstrarea unei atitudini optimiste îl au și animalele de companie. Ele ne destind și ne feresc de singurătate. Numeroși sfinți au trăit în armonie cu viețuitoarele, cum ar fi Sfântul Gherasim cu leul sau Sfântul Serafim de Sarov cu ursul.” (p. 58) Ce să înțelegem de aici, că animalele i-au ajutat pe sfinții să îndure mai ușor singurătatea? Erau animalele sălbatice animale de companie?
Este puterea „de a te accepta cu bune și cu rele” (p. 65) o virtute creștină? Poate fi pusă Simona Halep (pe care am apreciat-o și eu pentru mărturisirea ei creștină în mai multe rînduri) pe aceeași pagină cu Sfîntul Alexandru din Svir (p. 29)? În ce măsură virtuțile umane sunt virtuți creștine („realizată din punct de vedere profesional și material, ea și-a păstrat virtuțile umane care au făcut posibilă ascensiunea ei” p. 29)? Coincide steaua stimei de sine, spre care ne îndrumă Patriarhia Română sub păstorirea PF Daniel, cu Steaua urmată de Cei Trei Crai de la Răsărit?
În locul unor manuale de educație civică și de dezvoltare personală ilustrate cu reproduceri de icoane și fotografii cu PF Daniel și împodobite cu formulări de genul „iubirea intratrinitară ca temelie a puterii ce le unește pe toate cu Dumnezeu și se extinde în veșnicie” (p. 12), generația TikTok s-ar putea folosi cu adevărat dacă ar avea ocazia să descopere creștini adevărați în împrejurări adevărate de viață, precum cele din episodul redat mai jos. Iar odată cu elevii, s-ar putea ca și profesorii de religie să vadă că nu poți merge „cu Dumnezeu înainte!” decît în măsura în care mergi cu Dumnezeu și în Dumnezeu.
*
Sf. Olimpiada (361–408)
Discipol devotat
Cînd părinții Olimpiadei au murit, ea a moștenit o mare avere. Unchiul ei i-a aranjat căsătoria cu Nebridius, prefectul Constantinopolului, pe care îl iubea. Marele teolog Sf. Grigorie de Nazianz și-a cerut scuze pentru că nu a putut participa la nuntă, un indiciu al reputației timpurii al evlavie Olimpiadei.
Nebridius a murit cîțiva ani mai tîrziu, iar împăratul Teodosie a încercat să o facă pe Olimpiada să se căsătorească cu vărul său. Olimpiada a răspuns: „Dacă Dumnezeu ar fi vrut să rămîn soție, nu l-ar fi luat pe Nebridius”. Teodosie s-a supărat și i-a luat banii, dîndu-i prefectului cetății, care avea să-i fie tutore pînă la vîrsta de 30 de ani.
Olimpiada i-a scris însă împăratului, mulțumindu-i că a eliberat-o de povara administrării averii. Ea i-a cerut să împartă banii între săraci și biserică. Atunci împăratul Teodosie a încetat să o mai prigonească și i-a redat proprietatea.
Olimpiada a devenit diaconiță și a înființat o mănăstire la Constantinopol. Era atît de faimoasă pentru generozitatea ei, încît Sf. Ioan Gură de Aur a trebuit să-i amintească să-și administreze averea cu mai multă responsabilitate. Ea a fost descrisă odată ca „o femeie minunată. . . ca un vas prețios plin de Duhul Sfînt”.
Olimpiada a fost, de asemenea, o prietenă dragă și de încredere a Sf. Ioan, care a luat-o sub protecția sa, adăugînd un orfelinat și un spital la mănăstirea întemeiată de Olimpiada. În numele lui Ioan, Olimpiada i-a primit, hrănit și adăpostit pe Frații Lungi și pe Sf. Isidor Pelusiotul (pomenit mîine, 4 februarie) cînd aceștia și-au căutat refugiu la Constantinopol. Ea a fost una dintre ultimele persoane de care Sf. Ioan s-a despărțit înainte de exilul său final. Se spune că prietenii Olimpiadei au trebuit să o smulgă efectiv de la picioarele Sf. Ioan Gură de Aur.
După plecarea Sf. Ioan, Olimpiada a suferit aceeași persecuție ca și ceilalți prieteni ai lui Ioan. A fost tîrîtă în fața tribunalului și acuzată că a dat foc catedralei. Ea a fost acuzată că a refuzat să fie în comuniune cu succesorul lui Ioan (despre care ea credea că a fost ales în mod nedrept). În cele din urmă, a fost exilată și a rătăcit bolnavă o iarnă și o primăvară. Apoi a fost adusă înapoi la Constantinopol și amendată excesiv, iar comunitatea ei religioasă a fost destrămată.
Sf. Olimpiada a murit cîțiva ani mai tîrziu, una dintr-un șir de văduve bogate care au susținut lucrarea călugărilor și episcopilor ortodocși, numărîndu-se printre puținii creștini care i-au rămas devotați Sfîntului Ioan Gură de Aur în fața persecuției.
(Fragment dintr-un text mai larg despre contextul religios și politic al vieții Sf. Ioan Gură de Aur, disponibil la https://christianhistoryinstitute.org/magazine/article/chrysostom-gallery-of-politicos-pagans-and-pious. Traducere de Gheorghe Fedorovici.)