Pagini

Oameni și Locuri

luni, 6 martie 2023

Dumnezeul progresist

 

Ortodoxia românească a profitat în ultimii douăzeci de ani de clarviziunea maestrului Andrei Pleșu pentru a afla ce este, cum este și ce vrea Dumnezeu de la om. În schimb, comunitățile creștine mai puțin norocoase trebuie să se raporteze nu la o persoană anume, ci la o agendă, pentru a afla același lucru. Agenda este invariabil una liberală și afirmă de fiecare dată că, întrucît Duhul Sfînt suflă unde vrea El, nu poate sufla decît în direcția relativismului și secularizării care oferă semnele palpabile ale unei vieți noi, marcată de progres, adică de depășirea trecutului. Dumnezeul progresului este un Dumnezeu progresist.

În această viziune, viitorul devine o categorie transcendentă, desprinsă de dimensiunea imanentă a timpului istoric sau fizic; viitorul este „dincolo” și nu poți ajunge „dincolo” decît printr-o lepădare de omul vechi al identităților determinate istoric, psihologic și biologic, determinate adică de trup. După cum au înțeles și ortodocșii educați din România, promisiunea progresului nu se referă la un standard superior de viață, ci la o altă viață, accesibilă membrilor unei ortodoxii ca afară. Ordinea progresistă se află în intervalul dintre „deja” și „nu încă”, caricaturizînd și în această privință creștinismul.

Mi se pare semnificativă, din acest punct de vedere, deplasarea accentului din discursul creștinismului liberal de la preocuparea de a-i sluji lui Hristos la cea de a-i sluji comunității (pentru a înțelege mai bine ce anume înseamnă comunitatea în concepția catolică actuală, vedeți la https://www.facebook.com/synod.va/photos/pcb.5619549994793216/5619548034793412 sau la https://www.ncregister.com/cna/what-s-behind-the-woman-priest-facebook-post-from-the-synod-of-bishops). Această preocupare pentru comunitate, deghizată în idealul mai degrabă social decît teologic al unității, a devenit dominantă în BOR timpul păstoririi PF Daniel. O regăsim puternic afirmată recent în volumul Slujind comuniunii. Regândirea relației dintre primat și sinodalitate, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2022, lucrare lansată la Cluj-Napoca în toamna anului trecut în cadrul celei de-a 18-a întâlniri internaționale a Grupului comun de lucru ortodox-catolic „Sfântul Irineu” (https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/slujind-comuniunii-regandirea-relatiei-dintre-primat-si-sinodalitate-177363.html). Semnalez aici doar cîteva obiective revelatoare în privința noii perspective ecumenice:

 

Mai presus de toate, Bisericile vor trebui să depună eforturi pentru un echilibru mai mare între sinodalitate și primat la toate nivelurile vieții bisericești, cu o întărire a structurilor sinodale în Biserica Catolică și acceptarea în Biserica Ortodoxă a unui anumit primat în comuniunea dintre Biserici, la nivel universal. […] definirea rolului precis al Episcopului Romei în cadrul unei comuniuni restabilite între Bisericile noastre va reprezenta aspectul cel mai provocator al acestui proces. Episcopul Romei poate și trebuie să joace un rol mai mare în exprimarea unității creștinilor din lumea de azi. Pentru a face acest lucru, trebuie elaborată, însă, o nouă definiție a relației dintre Biserica Romei și Bisericile Răsăritene într-un mod care să fie, deopotrivă, fidel tradiției Bisericii nedespărțite, cât și acceptabil, deopotrivă, pentru catolici și ortodocși. [...] Trebuie găsită o modalitate de a depăși anumite poziții ale trecutului și de a integra elementele esențiale care au fost păstrate în ambele tradiții într-o înțelegere comună a primatului”.

 

Pînă la urmă, se pare că pretinsul „echilibru” nu ține de fapt de raportarea primatului la sinodalitate, ci de regîndirea primatului într-un mod acceptabil pentru ortodocși. Impresia mea este că i se acordă o importanță exagerată primatului pentru a reduce gravitatea unor învățături greșite precum Filioque și Imaculata Concepție, precum și pentru a abate atenția de la concepția catolică despre har și despre participarea credinciosului la viața dumnezeiască, fără să se recunoască faptul esențial că dezvoltarea învățăturii creștine nu a reprezentat niciodată în ortodoxie un imperativ cultural, fiind determinată nu de căutarea unui răspuns adecvat la provocările societății, ci de apariția unor erezii.

Totodată, mi se pare semnificativ și că partea catolică din grupul comun de lucru ortodox-catolic Sfântul Irineu este reprezentată de episcopul german Gerhard Feige de Magdeburg, care se declară favorabil unui creștinism care a renunțat la afirmarea adevărurilor care ar putea răni sensibilitatea unei societăți progresiste. Episcopul catolic consideră că în creștinism este nevoie acum de „preoți dinamici și alternativi”, că hirotonirea femeilor este posibilă și că, în general, „învățătura Bisericii nu poate fi păstrată decît în măsura în care se dezvoltă. Pe parcursul a două milenii, multe s-au schimbat, și nu doar în mici detalii. «Nu ar putea Duhul lui Dumnezeu să ne conducă la noi perspective și decizii și în zilele noastre?»” (https://www.katholisch.de/artikel/20651-bischof-feige-priesterweihe-fuer-frauen-wird-kommen)