De ce îi lipsește lumii de astăzi percepția minunii? În măsura în care răspunsul ne indică caracterul desacralizat al lumii de astăzi, el este greșit. Pentru că lumea nu a fost niciodată mai sacră ca în prezent. Lumea de astăzi este prima lume populată de zei (un lucru pe care convertiți la ortodoxie precum Dreher sau Kingsnorth nu par capabili să-l înțeleagă, poate și pentru că s-au convertit, fără să știe, la o ortodoxie redefinită).
Minunea este rezultatul intervenției divinului în ordinea creată. Însă conștiința unei ordini create a dispărut în Vest de peste un secol (iar la noi în ultimii douăzeci de ani), fiind înlocuită de convingerea omului că realitatea poate fi redefinită și că omul are capacitatea de a realiza această redefinire.
De fapt, esența omului este înțeleasă în mentalitatea generală tocmai prin această capacitate de redefinire a realității. „Eu sunt cel ce sunt”, numele lui Dumnezeu (Ieșirea 3, 14), înseamnă pentru omul de astăzi că Dumnezeu este oricine îl poate defini și, mai ales, redefini pe „a fi”. În realitate, Dumnezeul biblic nu este și nu există pentru omul virtualităților de interval, care nu recunoaște decît un singur Dumnezeu: cel care poate fi orice, Dumnezeul care, la limită, poate chiar și să nu fie. Singurul Dumnezeu pe care-l respinge omul redefinit prin asumarea redefinirii ființei este Dumnezeul biblic.
Minunea se poate manifesta doar într-o lume în care orice este posibil. Lumea actuală admite însă doar o ordine în care orice este permis.
Un singur lucru își doreau orbii din preajma lui Iisus mai mult decît să vadă: să-l vadă pe Mesia. A-l vedea pe Mesia însemna, potrivit mărturisirii Dreptului Simeon, a vedea mîntuirea pregătită de Dumnezeu „înaintea feței tuturor popoarelor” (Luca 2, 29-32). Însă omul de astăzi nu are nevoie de mîntuire pentru că el este mîntuitor și Dumnezeu. Și pentru că este convins că vede, a pierdut darul, minunea, vindecarea, mîntuirea (Ioan 9, 39-41).