Pagini

Oameni și Locuri

duminică, 18 iunie 2023

Despre omul centrat și omul central

 

Orice ordine presupune un centru. În ordinea lipsită de libertate, centrul reprezintă libertatea și determină ordinea. Dar în ordinea libertății, proprie doar omului, existența centrului nu este suficientă pentru a întemeia ordinea. Realizarea ordinii este complicată în cazul omului nu doar de problema libertății, adică de posibilitatea de a-și rata centrul, ci și de existența unei serii de centre: biologic, moral, spiritual. Primele două sunt date, cel din urmă este dobîndit.

Caracterul distinct al acestor centre face ca omul să privilegieze doar pe cel mai la îndemînă dintre ele, și anume, pe cel biologic, în ciuda faptului că natura lor complementară cere ca aceste centre și ordinea presupusă de ele să poată alcătui o singură ordine, întemeiată pe o con-centrare a centrelor omului.

Dar nici această ordine unitară nu este suficientă pentru ca omul să devină o ființă centrată. Prin centrul său biologic, omul participă la ordinea lipsită de libertate într-un mod care-i semnalează centralitatea libertății. Tensiunea produsă de conștiința nelibertății asigură conștiința libertății.

 Simpla recunoaștere și participare reciprocă dintre aceste centre nu este suficientă pentru ca omul să devină o ființă centrată. Pentru a deveni o ființă centrată omul trebuie să-și găsească centrul spiritual. În creștinism, acest centru este Dumnezeul făcut om în Iisus Hristos. Din perspectivă creștină, orice alt centru spiritual produce o descentrare a omului. Această descentrare este vizibilă în coruperea centrului moral al omului contemporan și în otrăvirea centrului său biologic. Problema omului de astăzi nu este că și-a pierdut centrul spiritual, ci că are un fals centru spiritual (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/06/cezarii-si-dumnezeu.html).

Omul de astăzi devine central pe măsură ce se descentrează tot mai grav. Un simptom al descentrării este nerecunoștința (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/06/dar-si-recunostinta.html). Cu cît devine mai central, cu atît omul devine mai recunoscător lui însuși, plasîndu-se pe sine ca centru al lumii.