Apariția și persistența românilor în istorie este la fel ca apariția și persistența omului însuși: ambele fenomene au sens doar din perspectivă creștină, iar în afara ei persistența românilor este, la fel ca persistența omului, doar un accident al evoluției sau al istoriei.
Românii ar fi dispărut de mult dacă nu ar fi avut nădejde și răbdare creștină. O demonstrează indirect ultimii douăzeci de ani în care românii au început să dispară vertiginos, pe măsură ce au încetat să mai nădăjduiască și să rabde, începînd în schimb să se obișnuiască cu situația.