Populația a primit recunoscătoare explicația „statului eșuat” pentru cazurile tragice din ultimele zile. Dar statul român nu este eșuat, ci a fost anexat de blocul euro-atlantic și, odată cu el, toate instituțiile statului: educația, sănătatea, cultura, economia, apărarea etc. Dezumanizarea tot mai răspîndită din societatea noastră nu este determinată însă de această relație de vasalitate a statului român în raport cu puterile occidentale. Dimpotrivă, tocmai pentru că ne dezumanizăm ajungem să acceptăm și chiar să dorim dependența de Vest.
În fapt, această
dezumanizare este efectul alegerii făcută de tot mai mulți dintre noi după
1990, cînd pe lîngă vechea obligație morală de a fi om a apărut noua
alternativă a posibilității de a deveni un om de succes. Cînd majoritatea este
formată din oameni, chiar și omul de succes este obligat să rămînă om. Dar cînd
majoritatea este alcătuită din oameni de succes, atunci succesul, prestigiul și
respectul pot fi cumpărate sau doar mimate de oameni de nimic. Este unul dintre fenomenele care
însoțesc de regulă prăbușirea unei lumi. Această prăbușire ar putea fi
împiedicată în măsura în care ne-am propune să redevenim oameni. Dar avem
impresia că dacă am fi oameni de succes am putea avea șanse sporite de
supraviețuire, chiar dacă acest succes nu este asigurat decît de buna părere despre sine. De altfel BOR și-a asumat misiunea de a-i oferi omului noua imagine a omului de succes prin practicarea dezvoltării personale. Și atunci, pretindem să fim tratați ca atare fără să înțelegem
că un om de succes nu are nimic altceva în afara succesului sau a visului succesului. De aceea, nu poți salva un om de succes și, la drept vorbind, nu-l poți nici ucide: este suficient să-i ameninți succesul.
Dacă statul român a eșuat este pentru că ne-am compromis propria umanitate cînd am ales visul american, fapt care a dus nu doar la eșecul statului, ci și la cel al familiei, al culturii, al bisericii.