Sfîrșitul libertății este anunțat și de sfîrșitul dansului (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/01/lagarul-libertatii.html). Mă refer la dans ca la o formă de participare la ordinea universală, de recunoaștere a unui acord muzical superior. Cu doar jumătate de secol în urmă, spațiul de dans al restaurantelor, al unor săli de spectacol iar uneori pînă și sufrageria domestică încă mai confirmau armonia socială, chiar dacă legătura cu scena cosmică era pierdută și muzica sferelor încetase să mai fie percepută. Dar odată cu impunerea proiectului redefinirii realității în întregul ei, muzica a fost eliminată iar dansul a dispărut odată cu ea. El a fost înlocuit de mișcările smucite și intermitente corespunzătoare muzicii dezarticulate din genurile hip-hop și rap. Deși este prezentat ca o expresie a libertății, acest gen de manifestare este opus libertății. Pentru că modelul lui este mașina: mașina de dans (https://en.wikipedia.org/wiki/Dancing_Machine), mașina de sex. În definitiv, este o muzică produsă de mașină, de mașina de făcut muzică care generează nu atît muzică, cît beaturi hip-hop, rap și trap, mixate astfel încît să producă noi „melodii”, piese confecționate la computer la fel ca orice altă piesă confecționată la strung. S-ar putea spune că muzica bulelor a înlocuit muzica sferelor dacă cea dintîi ar fi fost doar o muzică strict privată, dar totuși creată. Însă este doar muzica mașinii, destinată omului-mașină.
În noua realitate nu mai este celebrată ordinea universală, ci sfîrșitul ordinii universale. Funcția spectacolului în noua realitate este de a genera realități, lumi, ordini noi. Noul artist dansează cu sine însuși pentru că dansul îl leagă nu de „marele lanț al ființei”, ci de lumea proprie, creată prin acest dans. Muzica și dansul au devenit ritualuri cosmogonice de întemeiere a lumii proprii, nu de celebrare a unei lumi comune. Recunoașterea apariției unei lumi noi este anunțată de numărul de vizualizări de pe YouTube. Un număr mare înseamnă că acea lume este așezată pe o piesă de rezistență.
Nu poți să nu zîmbești cînd vezi un om plin de sine, de regulă în jur de 30 de ani, la volanul unei mașini de lux al cărei număr personalizat de înmatriculare este „ZEN”. Sigur, la fel de bine textul putea fi BOR, HAR sau GOD. Ideea este că în noua formă de panteism, omul nu mai este una cu totul, ci că el este totul. Dincolo de meritele dlui Pleșu în stabilirea acestui nivel superior de conștiință, este limpede că acesta nu ar fi devenit atît de atrăgător fără implicarea noii ierarhii ortodoxe, care a făcut din dezvoltarea personală și din îmbunătățirea stimei de sine obiectivele noii spiritualități „ortodoxe”. Este timpul așadar să ne recuperăm stima de sine redusă de Silviu Brucan, ne asigură un mărturisitor al Ortodoxiei (https://www.activenews.ro/opinii/Virgiliu-Gheorghe-Smerenia-prost-inteleasa.-Daca-harul-lui-Dumnezeu-este-cu-noi-nu-avem-de-ce-sa-ne-temem-de-cineva-184378), care a identificat curajos vinovatul pentru reflexul național al lepădării de identitatea națională, ca și cum elita intelectuală ortodoxă nu ar fi fost masiv și constant implicată în uciderea acelei „inimi române” pe care Alecsandri o punea la temelia unității lumii noastre românești în „Hora unirii”.
Noua spiritualitate ortodoxă este inspirată de duhul acestei lumi pentru a sluji desființării persoanei prin redefinirea acesteia.
Omul este transformat într-o mașină. Omul-mașină este un om lipsit de adîncime, indiferent că este o mașină politică (anti-sistem, ca în rap), o mașină de sex (hip-hop, trap, house), o mașină intelectuală (nec) sau spirituală (bor). Este un om care dansează singur în interiorul unei lumi izolate, unidimensionale. Cum am auzit recent un profesor ortodox de religie, elevii au datoria de a se crește spiritual pe ei înșiși. Pînă și un hamster în roata lui de alergare este nu doar mai viu, dar cumva chiar mai uman.