Deși la începuturile colonialismului populațiile cucerite erau dominate sau eliminate în numele rațiunii de stat, principiul care justifica exploatarea era în realitate o formă imperfectă de filozofie a drepturilor omului dedusă din superioritatea naturală a omului – și implicit a statului – destinat să domnească. Între timp, drepturile omului au fost suficient de înnobilate pentru a justifica direct eliminarea omului inferior de către omul superior. Credința în omul superior, progresist sau, dimpotrivă, tradiționalist, generează inevitabil convingerea că există categorii de oameni eliminabili (opuse progresului, respectiv tradiției), convingere pe care se întemeiază orice utopie așteptată de fiecare dată ca adevărata epocă de aur.