Cînd ajunge pe un teren alunecos, omul tinde să-l străbată încercînd să-și păstreze echilibrul. Ține însă de natura terenului alunecos să devină tot mai alunecos. Cea mai bună dovadă că ne-am pierdut echilibrul, chiar dacă nu am căzut încă, este că am rămas pe terenul alunecos și căutăm soluții practice pentru parcurgerea lui. Singurul lucru sănătos care ar trebui făcut în această situație este să căutăm să ieșim cît mai repede de pe un astfel de teren, chiar dacă asta ar însemna să ne despărțim de grupul de acrobați care-și demonstrează capacități deosebite de echilibristică cu fiecare nou pas făcut spre inima alunecării.