Inteligența nu înțelege decît lucrurile de la sine înțelese, deductibile indiferent de gradul lor de complexitate sau abstractizare. Ea este progresivă, funcționează prin deducție logică în cadrul unui sistem logic în care lucrurile se potrivesc precum piesele unui puzzle. Testele de inteligență verifică capacitatea și viteza de recunoaștere a acestui sistem. Dar experiența omenirii de pînă acum ne-a arătat nu doar că există și lucruri care nu se înțeleg de la sine, și anume, lucrurile revelate, ci și că de fiecare dată cînd omul a ignorat existența unui sistem mai cuprinzător decît cel recunoscut de intelect, a eșuat în mod tragic. Lucrurile revelate au fost ignorate nu pentru că omul nu a fost destul de inteligent, ci pentru că inteligența nu funcționează decît în genul de realitate care se înțelege de la sine. De aceea, oamenilor inteligenți le vine greu să înțeleagă în ce fel tehnologia digitală ne-ar putea amenința, de vreme ce este atît de benefică dezvoltării inteligenței copiilor mici. Într-adevăr, inteligența adulților care gîndesc astfel nu depășește inteligența unui copil de doi-trei ani care înțelege meniul intuitiv al smartphone-ului în timp ce el însuși devine un meniu intuitiv pentru inteligența artificială fără a putea percepe sau înțelege cum este posibil acest lucru.
Inteligența este
o putere naturală care ne permite să recunoaștem și să clasificăm răul în funcție de un bine rațional pe care răul îl amenință. În măsura în care acest bine nu cuprinde împlinirea personală (care este opusă dezvoltării personale recomandată și practicată în prezent în BOR prin actuala spiritualitate antihristică) și creșterea duhovnicească a omului, inteligența va rata recunoașterea răului spiritual care amenință acest bine nevăzut, aparent irațional, cu atît mai mult cu cît răul spiritual participă la realizarea binelui văzut, aparent rațional.