Anii nebuni nu sunt anii care urmează unei perioade de prosperitate și pace. Sunt anii premergători unui mare dezastru, pe care nu doar îl anticipează, ci îl pregătesc, grăbindu-i apariția. Este vorba despre un interval care ascunde, prin nebunia lui spectaculară, nebunia reală din spatele scenei, împlinind astfel natura diversionistă a divertismentului. Titanicul nu putea rămîne în istorie decît în măsura în care prima lui cursă era și ultima; orientată din capul locului spre fundul oceanului, nava trebuia să se scufunde în mod spectaculos. Anii nebuni celebrează proiectul naufragierii în stil mare.
Lumea anilor nebuni nu este nebună pentru că trăiește viața la maxim, ci pentru că surescitarea patologică pe care o întreține este determinată de conștiința dezastrului iminent, ale cărui semne este hotărîtă să le ignore și spre care se îndreaptă cu toate motoarele înainte. Sau, în versiunea noii ortodoxii, cu Dumnezeu înainte.