Pagini

Oameni și Locuri

duminică, 19 noiembrie 2023

Săracul căruia i-a rodit țarina

 

Săracul este în acest caz naționala de fotbal a României, calificată fără să o merite la Euro 2024. Nu am pregătit ogorul, nu l-am arat, nu l-am curățat de buruieni, nu am plantat nimic, nu am udat, nu am prășit. O demonstrează felul în care ne raportăm la această calificare: ca la un dar neașteptat. Deși ne lăudăm cu ogorul fotbalului românesc, în realitate nu știm prea bine pe unde se află și nici care ne mai sunt vecinii. Vorbim despre o echipă care, în toată campania de calificare, nu a știut sau nu a putut niciodată să iasă cu mingea din propria jumătate de teren decît dacă mingea era degajată de portar.

În meciul de aseară împotriva naționalei Israelului se regăsește tot jocul naționalei din ultimii șapte ani. Mihăilă face un fault în propriul careu la cîteva minute după ce a intrat. Din fericire, neatenția arbitrului ne scapă de penalty așa cum Mihăilă, după alte cîteva minute, ne scapă de majorarea scorului, ratînd dintr-o poziție în care ratarea părea imposibilă. După alte cîteva minute este eliminat după un fault absurd, care nu avea nici o logică. Iarăși din fericire pentru noi pentru că, la cît părea de hotărît, data următoare cînd ar fi avut mingea ar fi înscris foarte probabil în propria poartă. Pușcaș a înscris din neatenția lui mai degrabă decît din cauza neatenției apărării Israelului. O fantomă despre care unii zic că ar fi fost Ianis Hagi a marcat golul victoriei. Ca de obicei, Coman a fost el însuși, în sensul că i-a luat cel puțin un sfert de oră pentru a înțelege unde se află, care îi sunt coechipierii și care adversarii, care este direcția de atac a echipei sale și care este sensul tuturor lucrurilor în general. Pregătit să revină în joc imediat ce ar fi aflat în ce scop suntem aici și ce este viața, lui Coman i-a lipsit foarte puțin să ajungă și în jumătatea de teren adversă (dar de ce „adversă” și de ce sunt doar două jumătăți?), dar a fost împiedicat de fluierul cuiva, probabil al arbitrului, care a decis pur și simplu sfîrșitul partidei. Dar cînd a început? Și ce înseamnă în definitiv a începe? Sunt întrebări la care doar jucători meditativi precum Coman pot răspunde.

 Este o calificare mai mult visată decît muncită; este împlinirea unui vis, nu a unui proiect, a unei speranțe mai mult decît a unei dăruiri. Bogatul din pilda evanghelică a greșit nu doar pentru că a considerat că meritul îi aparține, ci mai ales pentru că s-a raportat la bogăția dobîndită ca la un drept de a visa pentru tot restul vieții, fără să se gîndească că visul s-ar putea sfîrși chiar în noaptea următoare. 

Această calificare ar trebui să-i facă pe jucătorii români nu să viseze mai mult, ci să se trezească din vis și să-i dea destinația corespunzătoare bogăției primite: în loc să refacă peretele cu trofee pentru a expune diploma calificării, să fie atenți mai degrabă la nebunia visurilor care-i separă de realitate.