Cînd biruința Patimilor și Învierii Sale a fost dusă la împlinire, toate lucrările smereniei pe care a luat-o asupra Lui pentru noi au dispărut. Dar sărbătoarea de astăzi reînnoiește pentru noi începuturile sfinte ale Nașterii lui Iisus din Fecioara Maria. Pe măsură ce ne închinăm Nașterii Mîntuitorului nostru, descoperim că sărbătorim și propria noastră origine. Căci Zămislirea lui Hristos este începătura poporului creștin, iar ziua de naștere a Capului este și ziua de naștere a trupului.
Toți aleșii au locul lor special, iar copiii Bisericii sunt îndepărtați unul de celălalt prin trecerea timpului. Cu toate acestea, noi toți, întreaga adunare de credincioși ieșiți din cristelniță, după cum am fost răstigniți împreună cu Hristos în Patimile Lui, am fost și înviați împreună cu El în Învierea Sa și am fost așezați la dreapta Tatălui în Înălțare, tot astfel ne-am născut împreună cu El în Nașterea Sa.
Ori de cîte ori credincioșii din orice parte a lumii renasc în Hristos, ei sunt transformați în „noi ființe umane” printr-o renaștere – odată ce legătura cu „omul vechi” a fost curmată. Ei nu mai sunt considerați în descendența părintelui lor trupesc, ci sunt socotiți printre descendenții Mîntuitorului lor. Tocmai pentru ca noi să putem deveni copii ai lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu s-a făcut copil al unui om. Dacă n-ar fi coborît la noi în această smerenie, nimeni nu ar fi putut să ajungă la El prin nici o lucrare proprie.
(Saint Leo the Great, Sermons, colecția The Fathers of the Church, vol. 93, The Catholic University of America Press, 1996, p. 105-106. Traducere de Gh. Fedorovici)