Pagini

Oameni și Locuri

marți, 9 ianuarie 2024

Curriculì, Curriculà!

 

Potrivit unei organizații care susține educația acasă, acest sistem de educație reprezintă o alternativă la educația clasică:

 

„Chiar dacă legislația din România nu reglementează în mod expres această alternativă la educație, sute (și chiar mii) de familii de români (din țară și din străinătate) au ales să renunțe la sistemul clasic de educație în favoarea unor programe educaționale potrivit propriilor convingeri curriculare, morale, etice și spirituale” (https://www.ocdl.ro/descurajarea-educatiei-in-regim-homeschooling/).

 

Observația ar trebui să-i liniștească pe părinții care credeau că educația acasă ar putea reprezenta o atracție morbidă pentru lucrurile clasice, deci pentru trecut și moarte. Dimpotrivă, am putea înțelege că educația acasă răspunde pozitiv convingerilor curriculare personale ale părinților de astăzi, care nu-și doresc nimic mai mult decît adaptarea rapidă a propriilor copii la o lume aflată într-o schimbare tot mai rapidă. În acest sens, educația acasă este orientată spre viitor. Mai precis, spre acel viitor iminent în care Domnul va veni și îi va răpi pe aleși în văzduh, după care vor domni pe pămînt pentru cel puțin o mie de ani.  

Aspectul pozitiv ale educației acasă ține mai ales de faptul că permite dezvoltarea copiilor ca indivizi: „Părinții au, pe lângă obligația legală, datoria morală de a asigura accesul copiilor la o educație care să contribuie în mod real la formarea și dezvoltarea lor ca indivizi.”

În plus, părinții care și-au păstrat sănătatea curriculară neafectată de otrăvurile medicinei moderne vor putea să-și educe copiii acasă fără a mai trebui să prezinte certificatul de vaccinare, așa cum sunt obligați să o facă la înscrierea copiilor în învățămîntul public. În felul acesta ne vom putea păstra cu toții sănătoși în aerul curat al înălțimilor spre care ne duce funicularul educației acasă:

 

„Să plecăm de aici de jos, să urcăm la munte,

E doar un pas pînă acolo! Doar un pas!

Poți vedea Franța, insula Procida și Spania,

Și te văd pe tine! Te văd!

Te ridici, trasă de un cablu, într-o clipită,

Sus pe cer! Pe cer!

Ne vom ridica ca un vîrtej dintr-o dată,

Funicularul știe cum să o facă! Știe cum!”

(https://en.wikipedia.org/wiki/Funicul%C3%AC,_Funicul%C3%A0)