Pagini

Oameni și Locuri

marți, 23 ianuarie 2024

Omul nou și inteligența lui artificială (II)

 

Pentru că omul este o operă de artă, a te împlini ca om este o artă. În creștinism această artă constă în căutarea realizării asemănării noastră cu acel chip după care am fost făcuți. Omul natural caută prin urmare să fie cît mai natural, adică cît mai credincios naturii sale, prin raportarea sa permanentă la natura lui stabilă. Dimpotrivă, omul artificial este cel care, prin înstrăinarea de propria natură, de chipul său, ajunge la o falsă asemănare. O cultură care cultivă neasemănarea este o cultură artificială, iar asemănarea spre care tinde este realizată printr-o artă, adică printr-un artificiu care înlocuiește naturalul, deci printr-o artă artificială. Arta tradițională poate deveni la rîndul ei artificială atunci cînd în loc să reflecte modelul adevărului, se copiază pe sine, reducîndu-se la propria ei aparență anulîndu-se astfel pe sine odată cu uitarea modelului ei.   

Toți acești specialiști în cibernetică și în noile tehnologii mi se par atît de jalnici în discursul lor rostogolit în bucla îndemnurilor la precauție și discernămînt, încît seamănă mai degrabă cu niște inteligențe artificiale depășite moral. Le scapă cu totul faptul că înainte ca omul să fie amenințat de o inteligență artificială care ar putea dobîndi conștiință de sine și autonomie, el este amenințat de un model artificial de gîndire care a pus deja stăpînire pe mintea omului. Problema nu este că inteligența artificială este printre noi, ca nou tip de mașină, ci că funcționează deja în noi, în mintea noastră. Omul a dobîndit o inteligență artificială din clipa în care gîndirea lui a fost convertită la un model de gîndire non-uman.