Nu suntem pregătiți pentru moarte pentru că nu suntem pregătiți pentru viață. Dar cum ne-am putea pregăti pentru viață cîtă vreme credem că viața aceasta este singura viață posibilă și care, în cazul particular al ortodoxiei românești de astăzi, se continuă natural într-o formă vag „spirituală” după moarte? Mesajul învierii oferit de noua ortodoxie nu mai are de mult nici o legătură cu creștinismul, ci este redus la o strategie de supraviețuire utilă în cazul în care, doamne ferește, se întîmplă totuși să mai și murim uneori.
Oricît de
respectabilă ar fi perspectiva științifică asupra învierii și încercarea
rațiunii științifice de a înțelege moartea și învierea în termenii fizicii
cuantice sau ai neuroștiințelor, ele sunt străine de viziunea creștină a morții
și răscumpărării noastre nu prin neuroplasticitatea divină și nici prin Energia
Cosmică transpersonală, ci prin jertfa Fiului lui Dumnezeu, care nu este doar
Logos divin necreat care se adresează logosului uman creat, ci Persoană
dumnezeiască care se adresează persoanei umane în vederea unei uniri și unități
personale. Iar atunci cînd sunt introduse în teologia ortodoxă, aceste perspective sunt de-a dreptul antihristice.
Din fericire, sufletul nu este limitat în BOR la simpla alegere între starea solidă a materialismului secular și cea gazoasă a spiritualismului ortodox neognostic. Convergența dintre principiile neomarxiste, liberale și cele ale societății deschise a făcut posibilă realizarea stării lichide a sufletului, care pare de departe cea mai avantajoasă. Într-adevăr, în această stare, sufletul poate lua cu ușurință forma în continuă schimbare a spiritului epocii; este mai ușor de transportat și de turnat în culturi diferite în vederea aducerii lor la starea lichidă globală; sufletul lichid este mai dens, deci mai concret și mai real decît sufletul gazos ortodox, ceea ce-l face să se piardă mai greu în mediu și de asemenea să poată fi recuperat mai ușor; se poate dizolva și poate dizolva la rîndul lui alte soluții, adică alte definiții ale naturii umane, putînd fi astfel mai ușor de valorificat în sens transumanist; în sfîrșit, sufletul lichid are o conductivitate termică superioară celui ortodox, fiind un mai bun conducător de căldură umană, adică de empatie și incluzivitate, decît cel gazos ori solid.
Aceste calități ale sufletului lichid explică de ce această stare fost preferată de segmentul ortodox educat, ceea ce îi confirmă zonei gazoase a ortodoxiei că a procedat corect atunci cînd s-a eliberat de realitatea materiei, a trupului și a istoriei, înălțîndu-se lin spre nemurire.