Mîine se împlinesc 82 de ani de la moartea lui Daniil Kharms. La fel ca zeci de mii de alți locuitori ai Leningradului asediat de nemți, scriitorul rus a murit de foame. Mai precis, a murit internat în spitalul închisorii Kresti din Leningrad (https://en.wikipedia.org/wiki/Kresty_Prison) și nu așa cum aflăm din coperta a patra a volumului Iluzie optică (Ratio et Revelatio, Oradea, 2013), că „a murit de inaniție în spitalul unui lagăr comunist”. Informația este utilă prin generalitatea ei aproximativă cauzei antimarxismului românesc, întrucît sugerează că totalitarismul nu poate fi decît comunist, deși masacrarea totală a locuitorilor Leningradului a făcut parte din planul invaziei germane de la bun început. Internarea la nebuni este una din alternativele oferite de orice sistem totalitar oamenilor normali, celelalte fiind lagărul sau exterminarea fizică directă.
Așa cum satira este întrebuințată pentru a condamna ipocrizia și vanitatea, tot astfel absurdul poate fi întrebuințat pentru a semnala de-normalizarea produsă prin adaptarea colectivă la absurdul întemeiat pe principiul redefinirii realității. Acest principiu, aplicat în cultura română din perioada post-comunistă de elita intelectuală de dreapta cu sprijinul ierarhiei ortodoxe, a fost relevat de Orwell în posibilitatea ca doi plus doi să facă atît cît o cere binele superior definit de elitele puterii.
Absurdul poate fi întrebuințat nu doar pentru a întemeia nefirescul, precum în existențialismul ateu, ci și ca o formă de apel la ordinea normalului, cum se întîmplă la Vonnegut. În fața dezumanizării universale, satira devine insuficientă. Prezența satiristului demonstrează posibilitatea conservării normalității; în schimb apariția autorului de literatură absurdă ne previne că normalitatea a intrat în faza redefinirii ei ca nouă normalitate, a cărei edificare este anunțată în scurt timp de autorii de distopii. Cînd lumea a intrat cu totul sub stăpînirea diavolului, o lucrare satirică precum The Screwtape letters devine absurdă.
Dacă nu este nebun precum existențialiștii atei, care recomandă asumarea absurdului, autorul de literatură absurdă este omul cel mai normal. El trebuie să fie în același timp mai nebun decît nebunii și mai normal decît oamenii normali din jurul lui. Doar în măsura în care prezența lui este incomodă, societatea respectivă mai are o șansă. Faptul că lumea de astăzi apreciază textele lui Harms nu este un semn de normalitate; dimpotrivă, ne arată cît de alienați am devenit, reușind să depășim cu seninătate hotarele normalității.
Cu toate că îi prefer pe satiriști absurdiștilor și distopicilor, am scris istorioara de mai jos din prețuire pentru Daniil Harms, chiar dacă știu că nu ar vrea s-o audă, ci mi-ar recomanda să o scriu mai întîi pe hîrtie, din hîrtie să-mi fac o luntre, să o pun pe apa din canal și mă urc în ea și dacă mă voi întoarce la el acasă în burta unui pește de-abia atunci să i-o citesc.
*
Astăzi mi-au tăiat calea două pisici negre. Semănau între ele, dar nu ca niște surori. Mai degrabă ca niște colege de bancă sau de birou care se gîndesc la aceleași lucruri.
Cu puțin înaintea lor trecuse o pisică neagră cu pete albe mari. Aceasta i-a tăiat calea unui bărbat care venea din direcția opusă. Bărbatul nu era nici alb, nici negru, ci era și tînăr și bătrîn. Cu partea bătrînă zîmbea, dar cealaltă era încruntată. Partea tînără se gîndea la partea bătrînă din viața lui, care-o uitase.
Cele două pisici negre erau grase. Se spune că negrul îi avantajează pe grași, dar pe pisicile astea nu le avantaja în vreun fel, mai ales că nu aveau aripi. Cel puțin nu le aveau la ele în momentul ăla. Aveau doar cozi, dar asta era în regulă, pentru că păreau să fie niște cozi obișnuite de pisică.
Am avut mare noroc că două pisici negre mi-au tăiat calea una după alta. Nu știu dacă aș mai fi putut scrie această istorioară dacă a doua nu ar fi tăiat ghinionul lăsat de prima. Este singura explicație.
Apoi mie nu mi s-a mai întîmplat nimic, ceea ce dovedește că poate să fie adevărat ce se spune despre pisicile negre care îți taie calea. În schimb, celor două pisici li s-a întîmplat ceva: au dispărut amîndouă sub o mașină albă care le-a tăiat calea, deși despre mașinile albe nu prea se vorbește.