Creștinii au pierdut ordinea creștină a lumii, au pierdut cultura, au pierdut spațiul public și locul creștinismului în dezbaterea publică (așa-zișii intelectuali creștini din România apără doar acel creștinism compatibil ori cu umanismul european, precum în cazul lui Patapievici, ori cu spiritualitatea religioasă universală în cazul lui Pleșu și al discipolilor lui), iar acum protestează năuciți că „nu este corect!”, refuzînd să vadă nu doar că nu-i bagă nimeni în seamă, ci că sunt pe punctul de a pierde și Biserica, cucerită de lumea decreștinată și integrată în structurile ei seculare prin lașitatea unor ierarhi ortodocși și prin implicarea directă a celorlalți.
Pentru că refuză să vadă realitatea, creștinii vor continua inevitabil să piardă, adică să se piardă, fie grăbind paralizia Bisericii prin acțiunile mortale ale naționalismului mistic sau, la fel de bine, ale ortodoxiei civice euroatlantice, fie lăsînd-o să se atrofieze încet, imperceptibil, nefăcînd nimic.