Noua ortodoxie
își închipuie că poate dobîndi Duhul Sfînt cu ajutorul duhului lumesc. Duhul
lumesc oferă un bine lumesc, care împiedică de fapt împlinirea creștină, fiind
străin de duhul Fericirilor. Atunci cînd pretinde că urmărește binele, noua
ortodoxie vrea de fapt să-i fie bine (ca să nu-i fie rău). Prin tot ce face și spune, noua ortodoxie arată cît este de potrivnică înțelegerii creștine a binelui și a fericirii.
Noua ortodoxie este convinsă că poate conlucra cu răul cîtă vreme scopul este bun. Nu numai că acceptarea răului nu poate duce la bine așa cum o pîine din făină de neghină nu poate fi ca o pîine din făină de grîu curat, dar nici măcar acest scop nu este bun în sens creștin. De vreme ce urmărește împăcarea cu lumea, slava lumească și desfătarea lumească, posibilitatea existenței unui bine străin lumii, așadar dobîndit doar prin lepădarea de lume, i se pare noii ortodoxii de neconceput.