Cu toate că prima doză dintr-un drog este oferită gratuit, în fapt ea reprezintă o investiție prin dependența pe care o produce. Acolo unde este presupusă o posibilă rezistență, prima doză este introdusă pe ascuns în alimentele victime sau chiar forțat atunci cînd se presupune că victima ar putea refuza drogul. Odată cu instalarea dependenței, victima va consuma tot mai des și în concentrații tot mai mari drogul respectiv.
Întrucît principala funcție a drogului este să ofere o evadare din realitate, putem defini ca drog orice lucru care ne „ajută” să ne simțim bine prin eliberarea de realitate. În acest sens, jocurile electronice și emisiunile de divertisment corespund drogurilor stimulative, emisiunile de cultură corespund drogurilor antidepresive, iar pornografia și emisiunile religioase corespund drogurilor halucinogene. Această stare de bine este întreținută și prelungită apoi pe rețele de socializare, prin pălăvrăgeala nesfîrșită despre nimic la telefon sau în întîlniri directe precum și prin participarea la slujbele religioase.
Evident, ca la orice
drog, calmarea și liniștirea oferite de aceste droguri ascunse în nimic și
aparent inofensive durează tot mai puțin, iar anxietatea, depresia, nesiguranța
și psihoza pe care le îndepărtează pe moment revin cu și mai mare intensitate
imediat ce consumatorul este lipsit de drogul său preferat. În condițiile în
care omul a fost făcut deja să consume prima doză, oricine pretinde că omul este
liber să aleagă între realitate și alternativa la realitate, între integritate
și degenerare nu este decît un dealer de droguri.
Prin urmare, nu banii contează în primul rînd în această crack house în care s-a transformat Occidentul în ultima sută de ani și în care, după ce li s-a servit prima doză în anii ’90, locuiesc de cîteva decenii și țările est-europene. Este vorba mai degrabă despre o deturnare și o reorientare a imaginației. Nimicul nu este opusul imaginației, ci opusul realității. Spre deosebire de mesajul din Povestea fără sfîrșit a lui Michael Ende, nimicul nu înseamnă absența imaginației, ci absența, înlocuirea realității cu ajutorul unei imaginații întemeiată nu în realitate, ci în nimic. Drogurile produse de cultura morții, din care face parte și religia terapeutică, paleativă, corup imaginația, transformînd-o dintr-un instrument al cunoașterii și al participării la realitate într-un instrument al anulării realității. Scopul ultim al „bucătarilor” care se ocupă de noile rețete de opiu al populației globale nu este de a face bani prin comercializarea produsele lor culturale, religioase și de divertisment și nici măcar de a-i face pe oameni dependenți de ele. Acestea sunt doar mijloace. Scopul este izolarea oamenilor de realitate prin atrofierea percepției realității cu ajutorul acestor droguri.
Suntem pe punctul de a ne administra o supradoză de irealitate, dovadă că singura noastră preocupare este ca acul să fie sterilizat și conform cu normele europene.