După ce și-a încheiat declarația de la ieșirea din secția de votare, Elena Lasconi a fost întrebată de o jurnalistă (mi se pare că de la ProTV): „Ai avut emoții?” Dîndu-și vag seama că parcă contextul ar fi altul decît cel al lui „ce face fetele?”, jurnalista se corectează și reia întrebarea: „Ați avut emoții?” (https://www.youtube.com/watch?v=xgzbnSav9iE).
Avînd în vedere lipsa de politețe a doamnei Lasconi în dezbaterea cu dl Simion din podcastul lui Micutzu Cosmin Nedelcu (https://www.youtube.com/watch?v=_s3dr5flBXw), familiaritatea adresării nu ar trebui să i se pară deplasată și poate că nici măcar nu a sesizat-o. Bunul-simț continuă să fie condamnat în România educată, chiar și în lipsă. Faptul ar trebui să ne ajute să înțelegem că nu este suficient ca instituțiile statului să funcționeze, ca școala să fie bună și ca medicii să-și facă treaba pentru ca oamenii să rămînă în România, cum declara optimistă dna Lasconi (https://adevarul.ro/alegeri-prezidentiale-2024/elena-lasconi-am-votat-pentru-o-romanie-din-care-2403890.html). Poate că ar trebui mai curînd să ne întrebăm dacă instituțiile și societatea pot funcționa decent în lipsa decenței. Dar cum am mai putea vorbi despre decență cînd oamenii decenți din România s-au străduit și au reușit să justifice grosolănia unor politicieni precum Băsescu ori Iohannis, ridicînd-o la nivelul rațiunii de stat?
Este timpul să recunoaștem că o mare parte dintre românii bine-crescuți a plecat în altă țară în primul rînd pentru că nu mai suporta atmosfera generală de mitocănie și în mod particular pentru că nu a putut accepta ideea potrivit căreia „mitocanii noștri sunt decenți în comparație cu mitocanii lor”, așa cum ne propuneau intelectualii publici. Dacă nu ne vom recupera politețea – iar pronumele personal la persoana a doua sau a treia folosit față de persoana căreia ne adresăm încă mai este numit pronume de politețe – politica însăși și viața publică vor degenera tot mai grav, ceea ce va face ca moartea celor 1116 români din decembrie 1989 să fi fost într-adevăr pe cît de tragică, pe atît de inutilă.
Pentru că „politicos” ne pare legat de „politic” (deși au rădăcini diferite, primul venit din latină, celălalt din greacă) tindem să credem că a fi politicos înseamnă a fi impersonal. Politețea pare un cod abstract și arbitrar de comportament public, care ne amenința autenticitatea personală. Separarea mutilatoare modernă între public și privat a dus la criza ambelor, astfel încît individul se manifestă, în funcție de accentul predominant din cultura sa, în mod inadecvat, și anume impersonal în relațiile personale („răceala” apuseană) ori personal în interacțiunea lui publică („nesimțirea” răsăritenilor). Această criză a domeniilor public și personal nu poate fi rezolvată însă în mod simplu prin restabilirea priorității politeții (https://www.contributors.ro/politica-incepe-cu-politetea/ vezi în special ultimul paragraf), ci prin depășirea separației sau opoziției dintre public și privat fără ca acestea să fie anulate.