Pe vremuri, creștinismul nu se temea să elibereze omul de rinocerul din el. Misiunea creștinismului de astăzi este însă opusă: organizațiile care pretind că reprezintă Biserica consideră că este datoria lor morală să-i recomande omului doar să evite transformarea într-o specie agresivă de rinocer. Pentru teologii ortodocși români de astăzi, problema nu o reprezintă coarnele – important este ce faci cu ele. Și anume, pentru liderii creștini important este să eviți să te transformi într-un rinocer necreștin sau, mai grav, într-o specie non-europeană de rinocer. Și nu poți evita acest lucru decît dacă te transformi la timp într-un rinocer civilizat, euroatlantic și, eventual, creștin, dar nu neapărat, de vreme ce rădăcinile euroatlantismului sunt oricum creștine.
La rîndul lor, reflecția filozofică și în special cea politică au încetat să mai vadă în tendința spre rinocerizare ceva negativ și preferă să o definească ca pe o expresie firească a naturii umane. Eventualele ratări ale împlinirii noastre întru rinocer pot fi corectate cu ușurință, ne sfătuiesc gînditorii seculari actuali, prin redefinirea identității noastre de rinoceri, alegînd fie să ne identificăm cu un alt animal precum bivolul sau mistrețul, fie prin metoda mult mai la îndemînă a schimbării sexului.
Așa cum era de așteptat, rinocerii adevărați, adică suveraniști, au identificat corect pericolul contaminării speciei, replicînd că oricine poate fi un bun rinocer, dar asta nu înseamnă că oricine poate fi un rinocer adevărat.