Argumentul naționaliștilor mistici, potrivit căruia credința lui Georgescu nu contează, întrucît votăm președintele, nu patriarhul, este un sofism și trădează necinste intelectuală, deficiență morală și trădare a credinței creștine întrucît
1. Componenta religioasă este centrală în mesajul lui Georgescu;
2. Potrivit credinței susținătorilor lui Georgescu, acesta trebuie ales pentru că a fost ales de Dumnezeu mai întîi, iar pentru că Georgescu este ales de Dumnezeu, poporul român trebuie să-l aleagă pe Georgescu pentru că în felul acesta îl alege pe Dumnezeu. Acest raționament circular apare în diverse formulări în mod explicit în declarațiile lui Georgescu și se regăsește în amenințarea cu iadul pentru cei care nu-l votează, amenințare exprimată public de laici și clerici ortodocși (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/11/cine-nu-voteaza-cu-georgescu-si-aur-isi.html) fără ca reprezentații BOR să intervină nici pînă în acest moment în legătură cu această problemă deosebit de gravă, care amenință direct autoritatea și misiunea Bisericii cu privire la mîntuirea credincioșilor.
3. Prin deplasarea atenției de la credința lui Georgescu ca om la funcția lui ca președinte, segmentul naționalist se folosește de eroarea logică informală numită red herring, prin care se creează o formă de diversiune logică prin schimbarea contextului sau a subiectului în discuție (despre erorile informale, vezi la https://en.wikipedia.org/wiki/Informal_fallacy).
4. Georgescu și-a motivat candidatura prin invocarea unui mandat de la Dumnezeu, a unei misiuni divine. Deși aceasta este o pretenție care poate fi acoperită cel puțin printr-o înviere, ea a fost acceptată ca o evidență în rîndul ortodoxiei fără minte și fără Dumnezeu din România (pe care o numeam ortodocsie cu altă ocazie). Pentru acești ortodocși, este absolut logic și rațional să-l votezi pe trimisul lui Dumnezeu, indiferent de ce crede el. Ceea ce contează nu este ce crede Georgescu, ci ceea ce crede Dumnezeu despre Georgescu. Dumnezeu crede în Georgescu, deci și noi trebuie să credem în Georgescu pentru că altfel înseamnă că nu credem în Dumnezeu. Este un argument circular tipic și de fiecare dată cînd îl întîlnim ar trebuie să devenim mai atenți. Hristos nu l-a folosit, cu toate că, spre deosebire de Călin Georgescu, Hristos chiar era Dumnezeu, iar pentru unii creștini, tot mai puțini, încă mai este: autenticitatea lui Iisus este confirmată nu doar de cuvintele și lucrările Lui, ci și de textele profetice din Vechiul Testament și de mărturia publică a Tatălui și a Duhului Sfînt la Epifanie și a Tatălui la Schimbarea la Față (dincolo de faptul că și demonii l-au recunoscut ca Dumnezeu) și de mărturia Bisericii (de care BOR se depărtează tot mai mult).
În orice caz,
doar despre Dumnezeu credincioșii pot afirma că există întrucît așa
spune El. Absolutul există în mod absolut, relativul există în mod relativ și
doar în măsura în care absolutul există ca realitate personală și conștientă de sine, ca Agent Suprem sau Cauză Supremă a ființei (care rămîne totuși contingentă). Dumnezeu nu poate să nu fie, omul și orice
altceva pot să nu fie. Georgescu poate să nu fie credincios în ciuda faptului
că declară că este și cu atît mai mult cu cît cuvintele și acțiunile lui
contrazic în mod direct caracterul creștin al credinței lui. A aplica acest tip
de enunț la un om („el este pentru că așa spune el”, cu determinări de tipul
„el este credincios pentru că așa spune el sau așa spunem noi”) este o blasfemie, iar
atunci cînd oameni care pretind că fac parte din Biserică îl folosesc este luat
în deșert numele lui Dumnezeu, iar ierarhia și clerul acelei Biserici sunt
părtași la hulă inclusiv atunci cînd nu intervin, nu doar atunci cînd îl
susțin, așa cum s-a întîmplat deja. Georgescu și oricine altcineva sunt credincioși doar pentru că Biserica confirmă aceasta, iar Biserica nu poate confirma aceasta cîtă vreme cineva nu împărtășește credința Bisericii. Aici ne confruntăm cu un nou sofism, de data asta venit din partea ierarhiei ortodoxe, care pretinde că nu poate discuta credința lui Georgescu pentru că asta ar însemna că face politică. Această trădare a ierarhiei ortodoxe a consolidat iresponsabil sofismul lui Georgescu, legitimînd pretenția lui că nu face teologie, ci politică, exact în timp ce desfășoară o sinteză a teologicului și politicului cu efecte dintre cele mai distructive atît asupra teologiei, cît și asupra politicului.
5. Întrebuințarea unui argument circular nu este logică; ea devine în plus necinstită cînd pretinde că este logică. De fapt, argumentul în favoarea lui Georgescu nu este un apel la rațiune, ci un apel la credință: am încredere în Georgescu pentru că am încredere în el, sau am încredere în Georgescu pentru că Dumnezeu are încredere în el. Acest aspect este cu atît mai evident cu cît se regăsește în îndemnul naționaliștilor mistici ca românii să voteze cu inima sau cu sufletul. Îl întîlnim și în justificarea votului duhovnicesc elaborată prin intermediului unor abuzuri logice sau asupra bunului simț întrebuințate de părintele Ciprian Mega (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/11/de-ce-nu-cred-in-calin-georgescu.html). Iar în tot acest timp, susținătorii lui Georgescu pretind că argumentul pentru votul în favoarea lui Georgescu nu are legătură cu credința!
6. Întrucît este întemeiat pe credință, argumentul circular este subiectiv și, nu întîmplător, se regăsește în convingerea răspîndită în ortodoxia peticită (https://en.wikipedia.org/wiki/Patchwork_religion) în care credincioșii își improvizează o credință oarecare, total subiectivă, în funcție de interese, nevoi, posibilități și starea de moment. Una din premisele de bază ale acestei ortodoxii deviante este că „orice credință este bună, important este să crezi”. Prin urmare, Georgescu este bun pentru că are o credință, în timp ce Lasconi, care a fost mai reținută în legătură cu credința ei, este privită ca o impostoare, deși a fost la fel de rezervată și în privința susținerii acordate mișcării LGBT și avortului. Ce nu i s-a iertat, și pe bună dreptate, a fost susținerea necondiționată acordată Ucrainei și disponibilitatea de a accepta ca România să joace orice rol atribuit de NATO și SUA în războiul lor cu Rusia, inclusiv cel de kamikaze. Tocmai acest fanatism sinucigaș, comparabil cu hotărîrea lui Antonescu de a implica armata română în campania germană pe teritoriul sovietic după ce România își redobîndise Basarabia și de a rămîne aliat cu Hitler chiar și după ce devenise limpede că Germania pierduse războiul, i-a adus lui Georgescu un mare număr de voturi. Însă „trădarea” lui Lasconi este privită în rîndul naționaliștilor mistici ca o trădare a neamului sacru, deci ca o trădare a credinței profunde în România profundă. Dar pentru că nu îi puteau reproșa în mod direct necredința în neamul absolut, stăpînii inelelor, ghiulurilor, lanțurilor, monedelor și lingourilor de aur au exagerat credința lui Lasconi în elgebetism și avort (domenii unde a fost la fel sau chiar mai rezervată decît George Simion, Lasconi precizînd că nu susține avortul ca metodă de contracepție și că drepturile pentru membrii LGBT trebuie acordate pentru că așa este civilizat; în orice caz, nu poate fi considerată o activistă LGBT, așa cum vor „camarazii”) pentru a sublinia contrastul dintre credința progresistă a Elenei Lasconi și cea creștină.
Practicantul unei religii peticite are o viziune peticită a lumii. Înțelegerea lui politică funcționează după modelul înțelegerii lui religioase: am credința mea strict subiectivă, cred în ce vreau eu, după cum îmi spune inima, sufletul, tiktokul, lucrurile aflate „pe frecvența sufletului meu”. Cred așa cum votez și votez așa cum cred (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/12/votul-din-sufletul-meu.html). Faptul că majoritatea creștinilor ortodocși nu se mai gîndește la capacitatea răului de a intra pe frecvența sufletului nostru nu doar pentru a bruia mesajul lui Dumnezeu, ci și pentru a pretinde că emite pe frecvența lui Dumnezeu (deci este Dumnezeu) demonstrează că funcțiile noastre de a recunoaște și identifica răul (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/12/vulnerabilitatea-bisericii-ortodoxe.html) au fost anulate.
7. Argumentul „nu votăm patriarhul, votăm președintele, deci credința lui Georgescu nu contează” este unul vicios întrucît își ascunde deliberat atît premisa nedemocrată (președintele neamului, nu al României), cît și concluzia sau scopul de natură mistică, nu politică („învierea României”; ceea ce ne previne că, în vederea realizării acestui obiectiv suprem, orice altceva poate și trebuie să fie sacrificat: democrația, prosperitatea, stabilitatea și chiar pînă și suveranitatea României). Este retorică pură, cu atît mai periculoasă cu cît se folosește de adevărul absolut (despre retorica adevărului și retorica relativității în contextul dezbaterilor politice recente de la noi, vezi la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/12/calin-georgescu-si-democratia-de-rit.html) și care, în mod ironic, le permite progresiștilor să folosească și să inverseze în avantajul lor sofismul pretinșilor suveraniști. Astfel, segmentul progresist este îndreptățit să susțină că dacă credința candidatului suveranist nu contează, atunci nu ar trebui să conteze nici credința candidatului progresist pro-occidental. Pentru că, în definitiv, ne votăm președintele, nu patriarhul.