Majoritatea românilor care între 24 și 26 decembrie schimbă între ei urarea „Crăciun fericit!”, cred în fericire, nu în Crăciun. Pe cei mai mulți îi emoționează „atmosfera magică” formată de mirosurile de cozonac, sarmale și cîrnați, de bradul împodobit și de colinde. Tot mai rar, și de zăpadă. Dar zăpada nu contează în acest context, pentru că nu este o „lucrare” a tradiției. Magia sărbătorilor creștine, de Crăciun sau de Paști, este determinată și asigurată de tradiție. Nu contează în ce măsură crezi cu adevărat în Întrupare sau în Înviere, este însă de neconceput să nu ai un cozonac „tradițional”, „românesc”, de Crăciun sau de Paști. Prin urmare, românii nu au nici un fel de așteptări legate de posibilitatea unei salvări pentru că sunt incapabili să vadă că „locuiesc în întuneric” și în „latura umbrei morții” (Isaia 9, 1).
Românii ortodocși de astăzi nu cred în Hristos în sens creștin, ca singurul motiv de bucurie adevărată, și de aceea nu cred nici în învierea lui Hristos, nici în nașterea Lui. Urările creștine „Hristos a înviat!” și „Crăciun fericit!” au ajuns niște formule prin care ortodoxul român își revendică apartenența la poporul român, nu la Biserică. Sunt ultimele expresii ale identității naționale.
Atunci cînd ajungi să asimilezi lucruri care nu trebuie asimilate, capacitatea de asimilare devine un blestem. Refuzînd să mai fie asimilați de Biserică, românii au asimilat în ultimii douăzeci de ani Biserica și au adaptat-o la nevoile lor de identitate și spiritualitate. Asimilînd creștinismul, românii l-au transformat în românism, și anume într-o credință religioasă în puritatea poporului român. Potrivit acestei credințe încurajate de clerul și de ierarhia ortodoxă, creștinismul a fost adoptat instinctiv de români ca o formă religioasă făcută anume pentru ei. Românii erau creștini și înainte de apariția creștinismului și ar fi fost creștini chiar dacă creștinismul nu ar fi apărut niciodată. Convertirea poporului român la creștinism nici măcar nu a fost o convertire propriu-zisă, ci a fost un fenomen natural, un proces natural de maturizare spirituală. Prin urmare, cîtă vreme vor rămîne români, ei vor fi creștini. Te-ai născut creștin în măsura în care te-ai născut român.
Fericirea românului din timpul sărbătorilor creștine nu este o fericire creștină, ci este o fericire românească. Românul ortodox de astăzi nu este fericit pentru că este creștin și pentru că Dumnezeu s-a făcut om, ci este fericit pentru că este român. Întruparea, Jertfa și Învierea lui Hristos sunt un dar al lui Dumnezeu pentru oamenii buni, care sunt veseli de Crăciun deoarece n-au uitat că sunt români, după cum o aflăm din emoționantul colind „Din an în an”.