Pagini

Oameni și Locuri

sâmbătă, 21 decembrie 2024

Sărbători ipocrite tuturor creștinilor!

 

Nu este curios cît de mult seamănă felul în care tratăm Bradul de Crăciun cu felul în care-l tratăm pe Dumnezeu? Îi împodobim pe amîndoi cu căldura sufletului în preajma și în timpul sărbătorii, după care îi aruncăm la gunoi, pe unul, în uitare pe celălalt pînă la următoarea sărbătoare. Hristos împodobește lemnul uscat la numai o săptămînă după ce i-am așternut ramuri verzi în cale.

Cu două mii de ani în urmă nimeni nu-l aștepta pe Hristos pentru că nimeni nu-l știa. Astăzi nu-l mai așteaptă nimeni pentru că l-au uitat toți, începînd cu cei care îi poartă numele.