Sistemul funcționează sistemic, adică sincronic, simetric și cuprinzător. Separă pretutindeni acolo unde viața este posibilă fără el: în familie, în Biserică, în societate, copiii sunt separați de părinți, părinții între ei și de părinții lor, credincioșii de Sfinții Părinți și cu toții de viață. Redefinește puterile și capacitățile vieții pentru a conecta viața la sistem, dînd viață sistemului și mecanicizînd viața. Sistemul unifică prin conectare, astfel încît orice unitate să fie posibilă doar ca o formă de conectare. Participarea la viață, la ființă devine posibilă doar prin conectare, racordare, branșare, portare. Școala publică, cultura populară, ecumenismul și noua spiritualitate din creștinismul de astăzi precum și noul consens social reprezintă principalele mijloace de convertire a omului la această viziune despre lume.
Ne place să credem că sistemul este neapărat ceva represiv, brutal, impersonal, un regim biopolitic care urmărește să ne introducă implanturi și vaccinuri și să ne urmărească 24/7. De fapt, sistemul a înlocuit lumea deja, iar reacția antisistem este integrată în sistem și ține de buna lui funcționare. Un sistem reușit permite contestarea, iar manifestarea libertății reprezintă distorsiunea necesară care-i susține perfectabilitatea. În cadrul sistemului, „omul”, „lumea” și „Dumnezeu” nu sunt decît niște conectori specializați.
Conectarea la sistem nu presupune tehnologie, ci magie în primul rînd: magia Crăciunului, magia naturii, magia iubirii, magia credinței. Departe de civilizație, în inima sălbăticiei și lipsiți de semnal (sau chiar de orice dispozitiv inteligent) ne conectăm la natură tot așa cum ne conectăm la Dumnezeu și ne încărcăm (mai rapid sau mai lent, în funcție de performanțele minții noastre divine pusă în noi nu de Dumnezeu, ci de teologii de sistem de ultimă generație) de spiritualitate într-o mănăstire athonită, în prezența unui om duhovnicesc sau în fața unei racle cu sfinte moaște.